Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei la Bucureşti, şi-a încheiat mandatul; a plecat definitiv la Moscova
Ambasadorul Federaţiei Rusiei la Bucureşti, Valeri Kuzmin, şi-a încheiat misiunea diplomatică în România şi a plecat definitiv la Moscova.
Anunţul a fost făcut, joi, de Ambasada Rusiei, pe pagina sa oficială de Facebook. Astăzi, Excelenta Sa Valeri Kuzmin, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România, şi-a încheiat misiunea diplomatică şi a plecat definitiv la Moscova. Până la sosirea noului ambasador, doamna ministru-consilier Elena Kopnina este Însărcinată cu Afaceri a.i. a Federaţiei Ruse în România, se arată în postarea Ambasadei Federaţiei Rusiei la Bucureşti.
Ambasadorul Valeri Kuzmin se afla la post în România din anul 2016, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News