Anul aceasta, Sâmbăta Morților pică în aceeaşi zi cu Valentine's Day, iar preoţii nu văd cu ochi buni asocierea. "Din păcate, noi am importat prea multe sărbători din Occident care nu au nicio legătură cu spiritul ortodoxiei şi cu spiritul românesc, până la urmă. Sigur, Valentine's Day este o sărbătoare de care tinerii se bucură, dar care impietează într-un fel semnificaţia Sâmbetei Morţilor sau a Moşilor de Iarnă", a declarat părintele Ştefan Stanciu, preotul paroh al Bisericii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" – Ghencea, pentru ziarulring.ro.
Părintele a mai susținut că toată suflarea românească ar trebui să se roage pentru sufletele strămoşilor adormiţi, care în această zi vor fi prezente în biserici. "Ei nu lipsesc niciodată de la întâlnirile de pomenire, de aducere aminte despre ei. O mare supărare se produce în sufletele lor probabil atunci când cei vii, fii, nepoţi, strănepoţi sau prieteni, lipsesc de la această întâlnire, pentru că ei nu lipsesc niciodată"
De asemenea, preotul paroh a explicat și de ce este bine ca tinerii să meargă de Sâmbăta Morților la biserică, nu la petreceri: "Se dă de pomană, iar faptul că eşti acolo şi faci rugăciune îi îndestulează pe ei, le potoleşte setea, foamea – bineînţeles, vorbim de setea şi foamea spirituale. Ei au nevoie de dragostea noastră în continuare. Faptul că ne aducem aminte de ei îi bucură tare mult", a mai spus părintele Ştefan Stanciu.
O recomandare similară a fost făcută și de către purtătorul de cuvânt al BOR, părintele Constantin Stoica, potrivit căruia cei care ţin cu adevărat la valorile creştine le vor respecta şi vor ignora sărbătoarea americană. "Cel căruia conştiinţa îi spune că trebuie, în această zi, să şi-i pomenească pe cei adormiţi va face acest lucru".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva