Data actualizării:
Data publicării:

Valentina, incendiată la Buzău. Motivul șocant al crimei. Gigel Lazăr: E un fenomen periculos

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Valentina
Valentina

Cazul de la Buzău, unde o tânără a murit după ce a fost bătută şi apoi incendiată de către fostul iubit, se pare pe fondul consumului de alcool şi droguri aduce în atenţia acest fenomen care, scăpat de sub control, poate duce, iată, la astfel de tragedii. 

Despre acest lucru am stat de vorbă cu Gigel Lazăr, directorul CIADO România (Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului), cel care atrage atenţia asupra faptului că, în lipsa unor programe susţinute de către autorităţile statului de prevenire şi informare asupra consumului de droguri şi, pe de altă parte, de asigurare a terapiei şi tratamentului pentru consumatori, poate duce la creşterea numărului acestor tragedii. 

"Aici discutăm de ipoteza consumului şi de alcool şi de droguri, ceea ce este o modă în ultima perioadă. Făcând abstracţie că România nu are în fapt programe macro de informare asupra riscurilor asociate consumului de droguri, pentru cei care sunt consumatori nu avem nici măcar explicaţii privind modul de consum - o să pară bizar pentru cititori, dar asta e realitatea. Adică dacă tot s-a apucat de droguri, ar trebui să existe, totuşi, informaţii pe care să le poată accesa şi să afle că dacă la anumite droguri consumi şi alcool o dată că poate deveni mortal pentru consumatori, iar pe de altă parte poate crea stări ce induc violenţa şi stări psihotice ce pot duce chiar la crize de gelozie închipuită ce duce la atrocităţi de genul acesta. Din punctul nostru de vedere, nu suntem informaţi pe nicio parte", ne-a declarat Gigel Lazăr.

Întârzierea bugetului pentru anul 2019, efecte nedorite

"În altă ordine de idei, întârzierea bugetului pentru anul 2019 a dus iar la o situaţie absolut neplăcută: în acest moment tot ceea ce înseamă aşezămintele de terapie - în fapt ele nu există, sunt închise - la ora aceasta suntem cu toate politicile antidrog în aer: şi prevenirea şi consilierea şi tratamentul. Aşa că nu trebuie să ne mire dacă în viitorul apropiat o să avem tot mai multe cazuri precum cel de la Buzău. 

Fenomenul în sine este scăpat de sub control. Iar moda consumului combinat de alcool şi droguri este de vreo doi ani. Să nu uităm de cazul de la Mamaia, când am avut două cazuri de tineri ajunşi în comă la spital după ce au consumat ecstasy cu alcool", a mai afirmat directorul CIADO. 

Vezi şi: Remus Borza, anunțul anului la DCNews. Va zgudui scena politică

Kim Jong Un, gest în premieră. A surprins jurnaliștii AFP

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel