Data publicării:
Valentin Ștefan, de la conducerea Poștei Română, nu lasă postul din mână. Cum și-ar fi asigurat funcția
Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române, s-ar pregăti pentru selecția pentru postul de director general al companiei.
Bogdan Ivan, de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a spus, recent, că este foarte interesat ce se întâmplă la Poșta Română. El a avut întâlniri cu liderii de sindicat și cu conducerea companiei pentru a opri protestele.
Valentin Ștefan, al cărui mandat a fost prelungit cu 4 luni, este director general provizoriu, dar se pare că s-ar pregăti pentru a prelua funcția de director general al Poștei Române.
În data de 20 iunie, puțin înainte de ora 20:00, Poșta Română a postat, pe portalul e-licitatie.ro, achiziția de ”servicii recrutare pentru postul de director general și director economico-financiar al CNPR conform prevederilor OUG 109/2011, aprobată cu modificări prin Legea 111/2016”.
Valoarea este de 50.000 de lei. Vezi aici
Ce i se reproșează
Se pare că Valentin Ștefan a publicat pe repede-nainte anunțul, pentru că se zvonea că ar putea fi schimbat, postul revenind PSD, în urma rotativei guvernamentale. Cu alte cuvinte, s-ar spune că și-a pregătit fotoliul din... fotoliu. Practic, el ar ținti să rămână în funcția în care astăzi se află provizoriu. Dar, în Poșta Română este un scandal imens în legătură cu programul de restructurare, aflat în analiză la actualul ministru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News