Data publicării:
Valentin Ștefan își pregătește mandatul de 4 ani în fruntea Poștei Române. Există pericolul unui blocaj ca în cazul angajaților din Finanțe
La Poșta Română, Valentin Ștefan, directorul general provizoriu, continuă, neabătut și nederanjat nici de ministrul Bogdan Ivan, și nici de Prim Ministrul Marcel Ciolacu, programul de „desființare” a Poștei.
După doi ani de ceartă cu sindicatul reprezentativ și finalizarea primei etape a restructurării companiei prin concedierea unui număr aproximativ de 500 de salariați din administrația centrală, acum, Valentin Ștefan, desemnat provizoriu, la jumătatea anului 2021, ca director general, își pregătește mandatul de 4 ani în fruntea Poștei Române, prin organizarea selecției directorului general prin OUG 109/ 2011.
Deși prin luna iunie, compania Poșta Română a lansat, în SEAP, o procedură de achiziție servicii de recrutare pentru postul de director general și director economico-financiar, aceasta a rămas nefinalizată.
Atenționările recente ale ministrului Bogdan Ivan, care a amintit de faptul că este interesat de situația Poștei Române și așteaptă concluzia investigației Corpului de Control pentru a lua o decizie, pare că l-au motivat pe Valentin Ștefan să grăbească procesul de selectare a directorului general.
Trece peste reglementările în materie de OUG 109/ 2011 și contrar hotărârii AGA 7/2023, conform căreia selecția directorului general va fi făcută de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Valentin Ștefan pare că se grăbește să-și asigure postul de director general. De altfel, să ne amintim că i-a contestat ministrului Bogdan Ivan, în instanță, misiunea de control a Corpului de Control pe care l-a trimis la Poștă. Faptul că și-a retras contestația este nesemnificativ.
Pentru postul de director general, Valentin Ștefan a apelat la Pluri Consultants România. Ca și în cazul selecției administratorilor, candidații trebuie să depună dosarele de candidatură, obligatoriu și în format electronic, pe adresa de e-mail [email protected], adresă a recrutorului Pluri Consultants România.
Frământările și îngrijorările poștașilor sunt la cote maxime, existând pericolul unui blocaj ca în cazul angajaților din Finanțe, care, comparativ cu poștașii au salarii mult mai mari și condiții de muncă mult mai bune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News