Valentin Popa, greșeli gramaticale. Răspunsul ministrului: Am fost batjocorit
Valentin Popa a fost audiat în Parlament. Propunerea pentru Ministerul Educației a vorbit despre greșelile gramaticale pe care le-a făcut.
Inevitabil, cei din Comisie l-au întrebat despre aceste greșeli gramaticale, făcând referire la un colaj care circulă pe internet cu mai multe greșeli ale ministrului. De departe, cel mai dur și radical discurs împotriva lui Valentin Popa l-a avut Raluca Turcan.
Valentin Popa le-a răspuns contestatarilor.
„Am auzit cuvinte grele în această zi care ar trebui să fie cea mai importantă din viața mea. Nu știu, nu am urmărit televiziunile, dar stiu despre colaj”, a precizat acesta. El a spus că în colajul respectiv sunt strânse discursurile sale din ultimii trei ani. Recunoaște greșelile, dar are o explicație.
Modificarea sunetelor
„Recunosc că am avut probabil și bâlbe și cuvinte stâlcite și greșeli gramaticale, în general datorate emoției și dorinței de a argumenta cu pasiune. Nu neg că am făcut în trecut astfel de greșeli, nu sunt onorante pentru un rector, cu atât mai puțin pentru un ministru. Să ne uităm totuși. Cine nu greșește? Găsim vreo personalitate publică căreia să-i analizăm dicursurile publice din ultimii trei ani și să nu găsim niciun dezacord?”
Am văzut intervenții care mă criticau și erau pline de dezacorduri. Afirm cu tărie că în calitatea de ministru al Educației trebuie să am un limbaj perfect. Mă voi strădui să-l am. Vă reamintesc că sunt inginer electronist. Vă pot afirma că azi lucrăm cu sunete digitale. Modificarea de către un specialist al unui sunet e un mizilic. E extrem de ușor să introduci litere, cuvinte sau să le scoți. Nu vreau să spun că acel colaj a fost falsificat. Nu am niciun motiv și nicio dovadă. Am vrut să vă menționez că acest lucru e posibil. Nu cred că e cineva care să dorească să-mi facă un rău deosebit sau cineva care să plătească pentru asa ceva”, a precizat Valentin Popa.
„Pamblică”, regionalism în Moldova
„Am remarcat și la începutul ședinței și în discursurile publice faptul că am fost batjocorit pentru că am folosit cuvântul „pamblică”. E foarte posibil ca cea mai mare parte a bucureștenilor să nu cunoască faptul că mai bine de 50% din comunitățile din Moldova folosesc cuvântul „pamblică”. E un regionalism. Toata viața mea am locuit în Suceava iar școala am făcut-o în Iași. (...) De multe ori am fost privit cu zâmbete atunci când am avut un accent diferit sau am folosit aceste regionalisme”, a mai declarat Valentin Popa.
În cele din urmă Valentin Popa, propunerea PSD pentru portofoliul la Educație, a primit aviz pozitiv din partea Comisiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News