Valentin Popa, despre examenul fiicei sale: A avut o zi mai puţin fastă
Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a declarat joi că fiica sa nu a luat admiterea la Facultatea de Medicină Cluj 'poate din cauza presiunii examenului şi presiunii externe'.
El a adăugat că aceasta a fost admisă pe locuri bugetate la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj şi la Medicină Generală la Sibiu.
'În ultimele zile am văzut multe articole de presă şi foarte mulţi jurnalişti preocupaţi de rezultatele fiicei mele la examenul de la facultate. Nu cred că acesta este un subiect de presă, care să intereseze opinia publică, eu cred că sunt subiecte mult mai bune cum ar fi de exemplu situaţia de la Medicină Cluj unde, după foarte mulţi ani, un candidat a obţinut nota 10. Aş dori doar să asigur o informare completă asupra situaţiei şi nu trunchiată în privinţa fiicei mele. Într-adevăr, la examenul de admitere la Medicină Cluj a avut o zi mai puţin fastă, poate din cauza presiunii examenului şi presiunii externe, dar fiica mea, anterior acestui examen, a susţinut şi examen de admitere la Medicină Veterinară la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, unde a fost admisă pe loc bugetat, cu media 9,16, iar duminica trecută a susţinut şi examenul de admitere la Medicină Generală la Facultatea de Medicină a Universităţii 'Lucian Blaga' din Sibiu, unde, cu media 9,48, a obţinut un loc bugetat, deşi au fost mai mult de 10 concurenţi pe un loc', a precizat Popa, la sediul MEN, potrivit Agerpres.
A subliniat că este foarte mândru de fiicele sale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News