Data publicării:
Valentin Jucan, DEMISIE din CNA. Ludovic Orban RECUNOAȘTE
Valentin Jucan și-a dat demisia din CNA.
Context
În 16 ianuarie 2018, Realitatea TV a fost amendată. Valentin Jucan, propus de PNL în CNA, a votat amenda pentru Realitatea TV. La postul TV menționat, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a afirmat că ”președintele partidului a avut o discuție cu dl. Jucan astăzi și acesta și-a încheiat azi mandatul”. Potrivit lui Radu Herjeu, membru CNA, Valentin Jucan și-a înaintat demisia din CNA înainte de votul pentru amendarea Realității TV.
VEZI AICI MAI MULT: Herjeu: Jucan, DEMISIE din CNA. Discuție cu Orban, dezvăluită de Dancă
Orban recunoaște
Ludovic Orban a recunoscut, pentru DCNews, că a discutat cu Valentin Jucan, membru CNA. Întrebat dacă Valentin Jucan a decis să-și dea demisia după discuția pe care au purtat-o, Ludovic Orban a răspuns: ”Nu cred. Am discutat cu domnul Jucan, dar nu cred că de aia a luat decizia”.
Întrebat dacă au vorbit despre activitatea lui Valentin Jucan în CNA, liderul PNL a afirmat: ”Am discutat, am discutat și despre amenda dată postului Realitatea TV, în mod evident. M-am informat asupra situației și motivelor. El, printre altele mi-a spus că-și termină mandatul și că va pleca din CNA. Oricum îi expiră mandatul”.
În 28 februarie ar fi expiratul mandatul lui Valentin Jucan în CNA.
Cum își explică faptul că un membru CNA își dă demisia chiar înainte să-i expire mandatul a fost întrebarea următoare pentru liderul PNL. Ludovic Orban a afirmat: ”O fi avut omul motivele lui, nu-mi dau seama exact”.
[citeste si]
Cât despre intervenția politică într-o decizie a CNA-ului, Ludovic Orban a răspuns râzând. Liderul PNL a argumentat: ”M-am informat cu privire la decizie și cum a votat dl Jucan. Eu știu că a votat de-a lungul timpului împotriva unor sancțiuni care nu erau normale și corecte, nimic altceva.” Întrebat dacă el consideră că sancțiunea CNA pentru Realitatea TV nu este normală și corectă, Ludovic Orban a subliniat că nu cunoștea temeiurile pentru care s-a dat sancțiunea, iar acum le cunoaște ”parțial, nu în profunzime”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News