'Evenimentele dramatice care au început să se desfăşoare din seara zilei de 30 noiembrie au fost prezentate pe larg de majoritatea posturilor de televiziune, mai puţin de către postul public. Primele reportaje/transmisiuni realizate de TVR în legătură cu dezastrul de la clubul 'Colectiv' din Capitală au început să fie difuzate abia după opt ore de la primele informaţii ajunse în presă, adică începând cu ora 7,00.
Pe parcursul nopţii, singurele informaţii difuzate de TVR au fost în mediul online, pe site-ul său oficial sau scurte insert-uri de text scris în cadrul programului. Mai mult, jurnaliştii aflaţi la locul tragediei au relatat faptul că reprezentanţi ai TVR s-au deplasat din proprie iniţiativă la clubul 'Colectiv', aceştia sunându-şi superiorii. Cu toate acestea, programul TVR nu a fost modificat', spune Valentin Jucan, într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
[citeste si]
În opinia sa, 'este inadmisibil ca postul public de televiziune să nu aibă posibilitatea de a se mobiliza în astfel de situaţii de dezastru'. 'Lipsa unei proceduri pentru situaţii de urgenţă care necesită intrarea postului public în regim de 'breaking news' este de netolerat.Vă solicit, aşadar, în mod public, să convocaţi la audieri conducerea TVR pentru ca aceasta să ofere explicaţii publice în legătură cu lipsa de reacţie din noaptea de vineri spre sâmbătă.
Este inadmisibil ca această situaţie gravă să treacă neobservată, nesancţionată şi fără o imediată remediere', susţine Jucan. El reaminteşte că Societatea Română de Televiziune este, conform Legii 41 din 1994, republicată, art. 1, serviciu public autonom de interes naţional. 'Totodată, art. 4 al legii prevede faptul că Televiziunea publică are, ca obiectiv general, 'informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice'. În fapt, postul public de televiziune are un rol strategic în informarea românilor, având inclusiv atribuţii speciale în transmiterea informaţiilor de interes major.
În plus faţă de prevederile legii, TVR este finanţat direct de cetăţeni prin taxa tv pe care aceştia o plătesc', explică Jucan. El precizează că solicitarea adresată comisiilor de specialitate din Parlament este făcută în calitatea sa de membru al CNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Când au românii următoarea minivacanță. Este peste câteva săptămâni!