Data publicării:
Vâlcov - Gușă, racolare KGB. ”A pățit ceva, el nu era așa, îl cunosc poate cel mai bine”
Într-unul dintre interviurile pe care Darius Vâlcov l-a acordat DCNews, minstrul a spus că ”S-a dorit să fiu racolat de KGB. Am refuzat acest lucru direct de la Gușă”.
Reacția lui Cozmin Gușă a venit în aceeași zi, într-o intervenție telefonică la Realitatea Tv:
”Prima mea replică, reacția simplă este 'Alo, să vină salvarea!` Băiatul ăsta în mod sigur a pățit ceva, pentru că el nu era așa și o spun în cunoștință de cauză. Îl cunosc bine, poate cel mai bine. Dar asta cu salvarea și cu controlul psihiatric pe care eu îl consider absolut necesar în acest moment, dacă cineva vrea să-i facă un bine, trebuie să-l ducă la doctor și să vadă ce anume l-a șocat atât de mult din evenimentele din ultimii ani, încât să aibă asemenea devieri care sunt de natură psihiatrică.
El era un băiat deștept, de viitor, cu bagajul necesar să reușească, și felul în care el a evoluat în reacția cu mine nu l-a recomandat niciodată pentru asemenea devieri de limbaj și devieri comportamentale. Niciodată. Și nici în campania lui din 2004 în care l-am ajutat să ajungă primarul Slatinei, nici după aceea când l-am cununat, nici când i-am botezat fetița, la niciuna, de fapt, din întâlnirile la care el se cerea mereu să fie prezent ca să-l cunoască lumea nu a dat vreo dovadă, așa că el, săracul, e lovit la mansardă și-mi vine foarte greu să vorbesc așa despre el în condițiile în care am ținut foarte mult la el. Îl consideram din familie.
Era un fel de băiat mai mare alături de copiii mei, pe care l-am învățat multe. L-am învățat politică și detaliile alea pe care le vorbește el legate de mesele la care am participat, bineînțeles că am participat la foarte multe mese și la foarte multe întâlniri în calitatea lui de fin al meu, nu în cea de om politic. El era un primăraș de Slatina care a fost parașutat pe baza unor merite pe care le avea.
Eu aș putea să înțeleg de ce face el aceste prostii și colportează minciuni publice atât de evident. În competiția asta internă pentru cine o va înlocui pe Veorica-Vasilica, șmecherul de Dragnea a așezat mai mulți cai la start. Unul este Mihai Fifor, altul este Carmen Dan și unul este Darius, pe care l-a păcălit Dragnea că ar putea să o înlocuiască pe Viorica-Vasilica.
Nu știu în ce film de groază ar putea un președinte cum este Klaus Iohannis să accepte o nominalizare de tip Darius Vâlcov.
Asta cu KGB-ul, cu PSD-ul... era o obsesie a lui Coldea. Acest Florian Coldea care având o relație cu americanii își dorea foarte mult, în paralel, să penetreze și la Moscova. Să fie cumva de încredere, să joace la dublu, să aibă relații acolo și mereu se împiedica de mine și a colportat acesată gogomănie legată de realțiile mele cu KGB-ul. Da, eu am relații la Moscova și cunosc oameni. Cunosc oameni din mediul politic, oameni din mediul de afaceri, pentru că am avut mereu dorința să acționez pe partea economică pentru ca să facem economii la importul de gaz, de exemplu. Apropo de cartea pe care am scris-o eu acum 9 ani, 'Un ospiciu numit România', poate să facă chiar pe bune parte din acest ospiciu, pentru că să minți cu atâta naturalețe, cu atâta convingere, să vrei să maculezi activitatea unor jurnaliști, să fii obsedat ce comantarii va mai face Gușă și dacă va mai spune cum am făcut noi toate fărădelegile ca să-i distrugem pe cei din diaspora. (...)
Ce știa el despre vizita lui Geoană de la Moscova din 2009, când nici eu nu am știut? Da, eu am fost la Moscova după ce am fost la Washington să discut despre campania electorală, în condițiile în care voiam să ne asigurăm că nu se amestecă nimeni să-l facă iar pe Băsescu președinte. Dar nu am fost niciodată cu Geoană și habar n-am avut că Geoană a fost acolo. Săracul Darius amestecă vizita lui Geoană cu vizita mea de care într-adevăr știa, dar știa toată opinia publică, pentru că am spus-o la televizor. (...) Cu aceste cuvinte pe care le-a spus, Darius a ieșit dintr-un cerc al bunului simț al întâlnirilor publice din care nu poți să relatezi. Nu numai că mă vedea combinat cu CIA-ul pe vremuri, dar acuma nici mai mult, nici mai puțin aș avea un grad așa de mare în structurile secrete rusești încât, nu că acționez la ordinul lor, mai mult... racolez! Adică orice lucrător de orice serviciu secret din lume ar râde în hohote, pentru că așa ceva nu este posibil”, a fost reacția lui Cozmin Gușă la Realitatea Tv.
Vezi și: Vâlcov: S-a dorit să fiu racolat de KGB. Am refuzat acest lucru direct de la Gușă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News