Ruxandra Spirache s-a aflat printre zecile de militari care au jurat credinţă patriei, la Vâlcea, în cadrul evenimentelor organizate pentru sărbătorirea Zilei Armatei Române, momentul inedit pentru instituţia militară vâlceană fiind pus la cale de iubitul ei, ofiţer şi el în cadrul Armatei Române cu gradul de maior. 'Complice' a fost şi comandantul garnizoanei Râmnicu Vâlcea, colonelul Cristian Ariton, care a desemnat-o pe tânără să vorbească din partea celor care au depus jurământul şi nu mică a fost uimirea acesteia când, la sfârşitul discursului, în loc să se întoarcă alături de colegi a fost oprită în faţa tuturor de iubitul său cu un buchet mare de flori.
Ruxandra Spirache, vizibil emoţionată, a acceptat imediat cererea în căsătorie, în aplauzele celor prezenţi, militari şi rudele celor care au depus jurământul, care s-au grăbit apoi să o felicite. La Centrul de Perfecţionare pentru Geniu şi EOD 'Panait Donici' din Râmnicu Vâlcea au depus, joi, jurământul de credinţă faţă de ţară 39 de subofiţeri angajaţi din sursă externă, 33 dintre aceştia fiind femei. La eveniment a fost prezent, alături de autorităţile locale, directorul Statului Major al Forţelor Terestre, colonel dr. Vasile Ene, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Bătălia din sondaje pentru funcția de primar general al Capitalei. Un candidat are șanse reale să-l bată pe Nicușor Dan, dar nu e luat în calcul
- Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele
- Acuzații grave aduse magistratei din dosarul Vlad Pascu, chiar din sistemul judiciar. Gesturi inexplicabile, dezvăluite din interior
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”