Data publicării:

Vâlcea: Consilierii judeţeni au alocat 25.000 de lei pentru achiziţionarea de pistoale pentru poliţiştii SAS

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Consilierii judeţeni au aprobat luni, în şedinţă ordinară, alocarea a 25.000 de lei în vederea achiziţionării de pistoale şi cartuşe pentru Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Vâlcea, armele urmând să ajungă la Serviciul de Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Vâlcea. 

Potrivit raportului care însoţeşte proiectul de hotărâre, din aceste fonduri urmează să fie cumpărate şapte pistoale Glock GT 17 T Gen 4 neletale şi 1.800 de cartuşe, destinate antrenării 'mascaţilor' de la IPJ Vâlcea. 'În acest sens, ATOP Vâlcea a emis Hotărârea nr. 13/14.09.2019, urmând să se încheie o convenţie de parteneriat între Consiliul Judeţean Vâlcea, ATOP Vâlcea şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, ce constă în colaborarea între cele trei instituţii în vederea organizării şi desfăşurării de activităţi de pregătirea lucrătorilor din carul Serviciului de Acţiuni Speciale pentru a preveni infracţiunile comise cu mare violenţă, infracţiunile săvârşite cu premeditare, infracţiunile la comandă, infracţiunile(jafuri, tâlhări, omoruri) prin folosirea armelor de foc, cu infractori mascaţi, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural în judeţul Vâlcea', se arată în raport.

Proiectul a fost votat de consilierii PSD, PER şi ALDE, aleşii judeţeni liberali abţinându-se pe motiv că textul formulat de aparatul de specialitate al CJ Vâlcea este uşor neclar şi se înţelege altceva. 'Văd în această expunere de motive că este o alocare către ATOP Vâlcea pentru pistoale şi cartuşe. (...) Am citit în expunerea de motive şi rog aparatul de specialitate să modifice tematica de aici de la repartizarea acestor sume pentru că în loc de poliţişti mascaţi, scrie infractori mascaţi', a spus consilierul judeţean PNL, Victor Popescu, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel