A fost circ astăzi în Parlament, la dezbaterea moțiunii de cenzură. Florin Cîțu, în loc să se apere și să spună ce a făcut Guvernul de când a fost învestit, a ținut să menționeze că el ”a tranșat alegerile din PNL”, iar Diana Șoșoacă a făcut un scandal uriaș. Printre altele, Florin Cîțu a ținut și să menționeze că românii sunt mai fericiți, iar economia României "merge în direcţia corectă", afirmații care contrazic argumentele expuse de inițiatorii moțiunii de cenzură. Toate aceste subiecte au fost discutate în cadrul emisiunii "100" de la Realitatea Plus.
"Cum s-a văzut teatrul din Parlament, astăzi. Adică, te uiți, premierul Florin Cîțu în discurs ne spune că trăim bine, șeful principalului partid din opoziție ne spune că nu, că ăla minte. A fost și scandal. Pe cine crede românul?", a fost întrebarea pe care moderatorul emisiunii i-a adresat-o jurnalistului Val Vâlcu.
Val Vâlcu a dat un răspuns ironic și a spus că îl crede pe Florin Cîțu.
"Eu îl cred pe domnul Cîțu. E o țară care merge bine, tocmai a bătut naționala cu 2-0 Germania. Stai așa, România sau Anglia? Anglia. Bun, deci îl cred pe domnul Cîțu. Și dacă era Dan Barna președinte, chiar câștigam campionatul.", a răspuns ironic Val Vâlcu.
Vâlcu, despre scandalul făcut de Șoșoacă
Despre lupta de putere din PNL, dusă în Parlament de Cîțu, Val Vâlcu a spus că mai grav este scandalul pe care l-a făcut senatoarea Diana Șoșoacă.
"Nu aș spune că asta este ceva rău. Am văzut discuții mult mai aprinse în Parlamentul britanic, că tot am vorbit de Anglia. Mai grav e ce s-a întâmplat sau ce a făcut o cunoscută mahalagioaică a politicii românești, care a ajuns la agresiune fizică." a punctat Val Vâlcu.
Reamintim că Diana Șoșoacă a făcut scandal în Parlament, unde a venit cu un sac negru, în mod simbolic după ce persoanele moarte de COVID-19 au fost înmormântate în saci negri. Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a făcut apel, în repetate rânduri, pentru a fi ordine în sală. ”Așa arată un sac în care morții din spitale au fost aruncați goi” a spus Diana Șoșoacă, acuzând că morții de COVID-19 nu au fost înmormântați creștinește. Sergiu Vlad (USR), chestorul Senatului, a anunţat după votarea moțiunii de cenzură că intenţionează să depună plângere penală împotriva senatoarei Diana Şoşoacă pentru că l-a agresat fizic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro