Data publicării:

Val Vâlcu, despre cazul Alexandrei: Medicul de gardă nu are nicio scuză. Este vinovat. Cine se mai duce la medicul acesta, ați mai avea curaj?

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Facebook @Alexandra Ivanov
FOTO: Facebook @Alexandra Ivanov
Cazul Alexandrei, tânăra însărcinată care a murit pe un pat de spital la Botoșani, ridică multe semne de întrebare. Aceasta era însărcinată în trei luni și acasă mai avea trei copii. 

Cazul tinerei însărcinată care a fost lăsată să moară pe patul de spital și nimeni nu i-a acordat asistență timp de 7 ore este una dintre multele situații care arată cât de mare este prăpastia din sistemul sanitar.

Jurnalistul Val Vâlcu afirmă că, în cazul de la Spitalul din Botoșani, trebuie acționat imediat, chiar dacă medicul curant al tinerei nu se afla la acel moment în unitatea spitalicească.

”Directorul, managerul spitalului, în loc să își prezinte demisia a doua zi a lălăit-o o săptămână, moment în care a aflat toată țara ce studii are, ce face, cine l-a pus politic.

Dacă el a fost pus politic, partidul lui, mă rog, administrativ, președintele Consiliului Județean cine l-o fi pus, trebuia să îl retragă a doua zi.

E caz penal. Medicul curant, iertați-mă, era în afara orelor de serviciu, că nu poți să ai 24 de ore. 

Medicul de gardă răspunde. Este vinovat, nu are nicio scuză. Dacă vorbim, în general, nu că le iau apărarea, rog opinia publică să țină cont că lucrurile nu sunt simple. Se pot face greșeli. Nu e bine ca medicul să opereze cu procuratura la ușă, dar în cazul acesta, în care nu consultă... Să zicem că a făcut o eroare de diagnostic, nu și-a dat seama că probabil, aici nu știm, că se acumulase cheaguri și de aia sângerarea scădea.

Dar cazul, după manual, trebuia intervenit de urgență, din clipa prezentării la Gardă. După care să stai 7-8 ore... Nu are nicio scuză”, a declarat jurnalistul Val Vâlcu, la Decisiv cu Cătălina Porumbel de la Antena 3 CNN.

Mai mult decât atât, se întreabă retoric, ”cine se mai duce vreodată la doctorul acesta. Dvs ați avea curajul să intrați pe ușă la astfel de persoane?”.

Citește și: Nu am aer”. Tragedia din Botoșani, unde Alexandra a murit, putea fi evitată. Melania Elena Tudose (AMI): Dacă exista moașa, poate nu vorbeam astăzi despre deces

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie;

WhatsApp
pixel