Data publicării:

Val de căldură şi măsuri de securitate pentru cele două zile ale Carnavalului de la Notting Hill

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp
Carnavalul de la Notting Hill, din vestul Londrei, s-a încheiat luni după două zile de celebrări stradale într-o ediţie marcată de temperaturi ridicate şi de măsuri puternice de securitate, relatează EFE.

Căldura sufocantă, cu temperaturi luni de 33 de grade, a marcat anul acesta un eveniment care se desfăşoară din 1966 şi care anul acesta a fost supravegheat de o amplă desfăşurare a forţelor de poliţie.

Poliţia Metropolitană (Met) a instalat un operativ de 12 427 de efective pentru a veghea la buna desfăşurare a evenimentelor la care au participat timp de două zile aproape un milion de persoane.

Potrivit poliţiei, duminică în prima zi a carnavalului s-au efectuat 97 de arestări pentru delicte precum posesie de armă, agresiuni sexuale, sau ofense legate de consumul de droguri.

În cadrul operaţiunii poliţiei, 11 agenţi au fost răniţi şi au avut nevoie de îngrijire medicală.

Luni la ora 14:00 GMT s-a ţinut un moment de reculegere în amintirea celor 80 de persoane care au murit în incendiul din vara anului 2017 care a distrus Turnul Grenfell din Londra, un bloc turn de 24 de etaje unde locuiau aproximativ 500 de persoane.

La actuala ediţie, Matthew Phillip, directorul executiv al evenimentului, a subliniat că infracţiunile au reprezentat "o statistică mică comparativ cu amploarea evenimentului".

Carnavalul de la Notting Hill este un eveniment care se desfăşoară în fiecare an în cartierul cu acelaşi nume din districtul Royal din Kensington, dar şi în Chelsea şi în oraşul Westminster, la fiecare sfârşit de august.

Este condus de membrii comunităţii britanice caraibiene şi atrage aproximativ un milion de oameni anual, devenind unul dintre cele mai mari festivaluri de stradă din lume şi un eveniment semnificativ în cultura britanică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel