Data publicării:
Val de aer polar în România, cu temperaturi sub -10 grade. Când se încălzește. Alina Șerban (ANM), precizări de ultimă oră
Află în articol când se va încălzi vremea.
În ultimele zile, vremea s-a răcit simțitor în România din cauza unui front atmosferic rece care a traversat țara noastră. La munte, a nins ca în povești, iar în unele locuri stratul de zăpadă a ajuns și până la 21 de centimetri. Valul de aer rece a determinat o scădere semnificativă a valorilor termice, chiar și cu peste 10 grade. Dacă la munte a nins, în majoritatea zonelor țării a plouat. Meteorologii au anunțat că dimineața, temperaturile vor fi ușor mai scăzute decât normalul acestei perioade în nord, centru și est.
"Masa de aer rece persistă. Azi și mâine va determina o vreme mai rece decât normalul perioadei. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, maximele vor atinge 8-9 grade. În regiunile intracarpatice, în vest și nord-vest, temperaturile vor fi ușor mai ridicate, cu maxime cuprinse între 10 și cel mult 14-15 grade.", a declarat, într-o intervenție la Realitatea Plus, meteorologul Alina Șerban.
În această noapte, temperaturile vor fi mai scăzute, se vor înregistra valori de sub 0 grade aproape în toate regiunile. În depresiunile din estul Transilvaniei, temperaturile vor scădea chiar și sub - 10 grade. Meteorologii vin însă cu o veste bună. Spre sfârșitul săptămânii, vremea se încălzește în cea mai mare parte a regiunilor.
ANM, prognoza meteo. Vremea pe regiuni în următoarele două săptămâni. BANAT
În intervalul 8 – 12 noiembrie, media temperaturilor maxime va fi de 11...12 grade, iar cea a minimelor va coborî de la 7 la 2 grade. Finalul primei săptămâni va aduce și temperaturile maxime la valori sub cele normale, prin medii de 8 ...9 grade, în timp ce minimele nocturne vor fi de 1...2 grade, în medie. A doua săptămână se va caracteriza prin valori termice ușor sub
cele normale pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, astfel încât, cu mici variații de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va fi în jurul a 10 grade, iar cea a minimelor de 2...3 grade.
Va ploua moderat cantitativ în intervalul 7 – 9 noiembrie, când izolat vor fi și cantități de apă însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere după data de 17 noiembrie.
ANM, prognoza meteo. Vremea pe regiuni în următoarele două săptămâni. CRIŞANA
În intervalul 8 – 12 noiembrie, media temperaturilor maxime va fi de 11...12 grade, iar cea a minimelor va coborî de la 7 la 1...2 grade. Finalul primei săptămâni va aduce și temperaturile maxime la valori sub cele normale, prin medii de 8 ...9 grade, în timp ce minimele nocturne vor fi în medie aceleași. A doua săptămână se va caracteriza prin valori termice ușor mai scăzute decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, astfel încât, cu mici variații de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va fi de 8...9 grade, iar cea a minimelor în jurul a 2 grade.
Va ploua în intervalul 7 – 9 noiembrie, când local vor fi posibile și cantități de apă însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere după data de 17 noiembrie.
Prognoza pentru celelalte zone ale țării, o găsești AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News