Val de accidente mortale, astăzi, 2 septembrie, în țară. Încă o cruce pe ”Drumul Morții”/ UPDATE: De la scrierea știrii s-au mai produs două accidente mortale
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik
Mai multe accidente mortale s-au petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă în țară. 

UPDATE la ultima știre: Femeie moartă după un accident produs de un șofer sub influența alcoolului

O femeie de 86 de ani a murit într-un accident produs sâmbătă pe DN 7, în apropiere de municipiul Deva, după ce un şofer aflat sub influenţa alcoolului a pierdut controlul volanului, a izbit un parapet de separare a sensurilor de mers şi apoi a ricoşat într-un autoturism în care se afla şi victima.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, autorul accidentului, un bărbat de 34 de ani, a fost testat şi a rezultat că prezenta o concentraţie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din primele cercetări, şoferul de 34 de ani conducea un autoturism pe banda a doua, din direcţia Deva spre Simeria, iar în zona localităţii Sântuhalm a pierdut controlul volanului şi a lovit parapetul de protecţie ce desparte sensurile de mers. Apoi a pătruns pe prima bandă a aceleiaşi direcţii de mers, unde a acroşat un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani, pe care l-a proiectat în afara părţii carosabile, unde a lovit un copac.

UPDATE: Accident mortal pe DN7, în Hunedoara

O persoană a murit, sâmbătă, într-un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, produs pe DN 7, în judeţul Hunedoara, a anunţat Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.

"Pe DN 7, localitatea Sântuhalm, judeţul Hunedoara, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. În urma impactului a rezultat decesul unei persoane", se precizează într-un comunicat al Centrului Infotrafic.

Conform aceleiaşi surse, circulaţia se desfăşoară îngreunat, pe o bandă din două, prin dirijarea poliţiştilor aflaţi la faţa locului.

UPDATE: Motociclist mort în Valea Mare

Un motociclist a murit, sâmbătă, în urma unui accident produs în localitatea dâmboviţeană Valea Mare, traficul rutier fiind blocat aproximativ o oră pe DN 7.

Potrivit unui comunicat al Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, în evenimentul rutier au fost implicate două vehicule, un autoturism şi o motocicletă.

"În urma impactului a rezultat rănirea motociclistului, pentru care un elicopter SMURD a aterizat la faţa locului, în vederea preluării rapide către spital", a anunţat Centrul Infotrafic.

Conform aceleiaşi surse, motociclistul rănit nu a supravieţuit, fiind declarat decesul.

Un bărbat de 35 de ani a murit, altul de 42 este în stare gravă la spital

Un bărbat de 35 de ani din oraşul Sângeorz-Băi a murit, iar un altul de 42 de ani din comuna Feldru a ajuns în stare gravă la spital, cu multiple leziuni şi traumatisme, după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2:00, au fost loviţi de un autoturism pe drumul naţional 17D, între localităţile bistriţene Salva şi Mititei.

”Noaptea trecută, poliţiştii Serviciului Rutier au fost semnalaţi despre producerea unui accident pe Drumul Naţional 17D, între Mititei şi Salva. Din primele verificări, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din Feldru, a accidentat doi pietoni care se aflau pe partea carosabilă, lângă un autoturism oprit, la volanul căruia se afla o femeie. În urma accidentului, cei doi pietoni de 42, respectiv 35 de ani, din Nepos şi Sângeorz-Băi au fost răniţi, ulterior fiind din păcate constatat decesul bărbatului de 35 de ani. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatele etilotest şi DrugTest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri”, a transmis IPJ.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cauzele şi modalitatea producerii evenimentului rutier. La caz au intervenit, pe lângă poliţişti, un echipaj de pompieri, echipajul de terapie intensivă mobilă şi un altul de prim-ajutor de la SMURD şi un echipaj al Ambulanţei.

Cei doi şoferi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au refuzat transportul la spital.

Accident cu trei persoane rănite. Femeie de 25 de ani, inconștientă, preluată de la fața locului

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 65, în localitatea argeşeană Albota.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, în accident au fost implicate două autoturisme. La faţa locului au intervenit o autospecială de pompieri, două echipaje SMURD de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) şi prim ajutor calificat şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Argeş (SAJ).

"Forţele de intervenţie ajunse la locul solicitării au identificat trei victime aflate în interiorul unuia dintre autoturisme, care nu se puteau evacua singure, fiind necesară efectuarea manevrelor de extragere ale acestora cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialei", au precizat reprezentanţii ISU Argeş.

În urma evenimentului rutier, echipajul TIM a preluat o femeie găsită inconştienţă, în vârstă de aproximativ 25 de ani, care suferise multiple traumatisme. La spital au mai fost transportate două persoane, un bărbat de 37 de ani cu multiple traumatisme, dar conştient, precum şi o femeie de 46 de ani.

Încă o cruce pe Drumul Morții

Un bărbat a murit, iar un altul a fost rănit în urma unui accident rutier produs, sâmbătă dimineaţă, pe drumul european E85, pe raza localităţii Drăguşeni din judeţul Suceava, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, victimele, una de 38 de ani, iar cea de-a doua de 55 de ani, se aflau într-un autoturism care a intrat într-un camion parcat în afara părţii carosabile.

"Cei doi ocupanţi ai autoturismului au rămas încarceraţi, unul dintre ei fiind inconştient. Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă", au informat oficialii ISU Suceava.

După scoaterea victimelor din maşină, s-au efectuat manevre de resuscitate pentru unul dintre bărbaţi, însă, ulterior, s-a declarat decesul. Cea de-a doua victimă, conştientă, a fost preluată de ambulanţă şi a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel