Vadim, amenințat cu excluderea din PRM. "Se umple de ridicol"
Corneliu Vadim Tudor riscă să fie exclus din PRM, după ce a fost revocat din funcția de președinte. Motivul excluderii ar fi organizarea unul alt congres de alegeri decât cel programat pe 27 iulie, la Alba Iulia. Coordonatorul PRM, Dumitru Badea, a spus că Vadim Tudor "se umple de ridicol" prin astfel de acțiuni.
"În legătură cu un aşa zis congres pe care ex-preşedintele Corneliu Vadim Tudor vrea să-l organizeze pe 20 iulie, deci cu o săptămână înaintea Congresului extraordinar de la Alba Iulia, în care scop, acum sunt în plină desfăşurare conferinţele judeţene extraordinare care aleg delegaţi în mod statutar, îi rugăm pe toţi membrii de partid, inclusiv pe cei care sunt derutaţi, să nu se lase manipulaţi şi să nu dea curs unei asemenea acţiuni prin care Corneliu Vadim Tudor continuă să se acopere de ridicol. Îl avertizăm pe europarlamentarul PRM Corneliu Vadim Tudor că, în ipoteza în care pune la cale şi forţează organizarea nelegală şi nestatutară a unui aşa zis Congres al PRM la 20 iulie, în Bucureşti, vom fi obligaţi să luăm în discuţie şi să decidem în Biroul Permanent excluderea sa din partid", a declarat Dumitru Badea, potrivit Agerpres.
Dumitru Badea a adăugat "Corneliu Vadim Tudor a declarat public că a discutat personal, telefonic, cu doamna Laura Andrei, preşedinta Tribunalului municipiului Bucureşti, care i-a promis că va dispune judecarea în procedură de urgenţă a solicitării pe care a făcut-o privind desfăşurarea nelegală şi nestatutară a lucrărilor Plenarei Consiliului Naţional extraordinar al PRM din 15 iunie, şi l-a asigurat că îi va da câştig de cauză".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News