Data publicării:
"Vaccinarea la chiuvetă". Asistente medicale din Mangalia, reținute de procurorii DNA
Două asistente medicale din Mangalia au fost reținute de procurorii DNA.
"Vaccinarea la chiuvetă" continuă în România. De această dată, procurorii DNA au descoperit că peste 100 de persoane, majoritatea din judeţele Suceava şi Constanţa, ar fi obţinut certificatul digital european COVID-19 fără să se fi imunizat. Două asistente medicale din Mangalia au fost reținute. Oamenii ar fi plătit între 250 și 400 de euro pentru un certificat COVID.
"În completarea comunicatului nr. 1038/VIII/3 din 21 decembrie 2021, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 decembrie 2021, a inculpaților:
Ce acuzații li se aduc asistentelor
T. POMPILIA, B. H. RALUCA, asistente medicale în cadrul Centrului de Vaccinare, amenajat în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, în sarcina cărora s-a reținut comitere a infracțiunilor de:
- constituirea unui grup infracțional organizat, în modalitatea inițiere și constituire,
- luare de mită, în formă continuată, - acces ilegal într-un sistem informatic, în formă continuată,
- fals informatic, în formă continuată,
- fals intelectual, în formă continuată.
V. E. DANIELA, angajată în cadrul Spitalului Municipal Mangalia, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
- constituirea unui grup infracțional organizat”, în modalitatea inițiereși constituire,
- trafic de influență, în formă continuată,
- dare de mită (două fapte comise în formă continuată),
- instigare la acces ilegal într-un sistem informatic (două fapte comise în formă continuată),
- instigare la fals informatic (două fapte comise în formă continuată),
- instigare la fals intelectual (două fapte comise în formă continuată).
Alte trei persoane, reținute pentru constituirea unui grup infracțional organizat
Trei persoane fizice, în sarcina cărora s-au reținut infracțiunile de:constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență, dare demită, acces ilegal într-un sistem informatic, fals informatic, fals intelectual și spălare a banilor, săvârșite în forma autoratului, complicității și a instigării.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: Cauza are ca obiect investigarea modalității în care peste 100 de persoane, majoritatea din județele Suceava și Constanța ar fi obținut certificatul digital european Covid fără să se fi vaccinat.
Concret, la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie 2021, inculpatele (...), asistente medicale din cadrul Centrului de Vaccinare amenajat în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, și ceilalți inculpați, ar fi constituit un grup infracțional organizat care avea ca scop final eliberarea de certificate de vaccinare anti - Covid falsificate, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 250 și 400 de euro, persoanelor interesate.
Cum se stabilea "tariful"
Ulterior la acest grup ar fi aderat mai multe persoane, intermediari de încredere (rude, prieteni, etc.), care s-au specializat în racolarea de persoane dornice să obțină astfel de certificate falsificate de vaccinare, la rândul lor percepând comisioane cuprinse între 100 și 250 de euro, în funcție de starea materială a clienților. Un aspect important la stabilirea “tarifului” era acela al prezenței persoanei la centrul de vaccinare. Astfel, în cazul persoanelor dispuse să se deplaseze la Mangalia, tariful cerut de intermediar era de 500 de lei, iar în cazul celorlalte, care nu doreau să se prezinte la centrul de vaccinare, tariful era de 700 de lei și era perceput pe loc.
Mecanismul de comitere a faptelor era unul complex, după racolarea persoanelor dispuse să obțină certificatul respectiv și primirea banilor, membrii grupului care își desfășurau activitatea în cadrul Centrului de vaccinare ce funcționează în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia ar fi efectuat acte specifice în vedere implementării datelor nereale în Registrul Electronic Național de Vaccinări.
Legătura dintre membrii grupului ar fi fost asigurată de inculpata V. E. Daniela care primea comisioanele amintite mai sus și remitea parte din ele celor două asistente. Pentru a ascunde adevărata proveniență a banilor, intermediarii ar fi remis banii inculpatei V. E. Daniela fie prin transfer bancar, din conturile unor rude sau prieteni, fie în numerar.
Ce au descoperit procurorii la percheziții
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 21 decembrie 2021 la cele două instituții publice de pe raza municipiului Mangalia și la cele 50 de locuințe ale persoanelor fizice de pe raza județelor Suceava și Constanța au fost ridicate printre altele, sumele de 192.000 lei și 80.000 euro.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 22 decembrie 2021, dosarul penal urmează să fie înaintat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.197/2019.", transmite DNA într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News