Vaccin garantat pentru migranţii din UE. Cine cere asta
Migranţii care vin în UE ar trebui să aibă garantat accesul la vaccinul anti-COVID-19.
Directorul general al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), Antonio Vitorino, a cerut joi Uniunii Europene să garanteze accesul migranţilor prezenţi pe teritoriul său la viitoarele vaccinuri împotriva COVID-19.
"Provocarea cu care se confruntă statele membre ale Uniunii Europene este să garanteze accesul la vaccin pentru toate persoanele de pe teritoriul lor, nu doar pentru cetăţenii lor, ci şi pentru toţi refugiaţii, persoanele strămutate şi migranţii care se găsesc în Europa", a declarat oficialul în timpul unei videoconferinţe despre migraţie şi azil în Europa.
"Nu este vorba doar despre protejarea drepturilor omului pentru aceşti migranţi, ci şi despre securitatea sanitară şi bunăstarea tuturor populaţiilor din ţările gazdă", a mai spus Antonio Vitorino, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News