Văcăroiu despre amnistia fiscală propusă de UDMR: Este nevoie de o lege
Președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, a reacționat, luni, la propunerea lui Kelemen Hunor, șeful UDMR, de a acorda amnistie fiscală pentru funcționarii publici, afirmând că, pentru a se putea aplica o astfel de scutire, este nevoie de o lege care ar trebui să meargă la Parlament pentru aprobare. De asemenea, președintele Curții de Conturi nu exclude posibilitatea ca această propunere să fie o măsură populistă a formațiunii politice UDMR, informează Hotnews.
Nicolae Văcăroiu, președintele Curții de Conturi, a declarat, în legătură cu cererea șefului UDMR de amnistie fiscală pentru sporurile ilegale din administrația publică, că, din funcția pe care o deține nu poate decât să verifice și să constate legalitatea și regularitatea deciziilor privind acordarea de sporuri, iar pentru aprobarea unei astfel de acțiuni este nevoie de o bază legală.
”Curtea de Conturi nu face altceva decât verifică legalitatea și regularitatea”, a afirmat președintele Cuții de Conturi.
Depsre propunerea lui Kelemen Hunor, Nicolae Văcăroiu a susținut: ”Dacă domnul vine cu o astfel de amnistie, nu am nimic împotrivă, dar trebuie să o facă prin lege. Face lege, merge la Parlament și poate să facă o lege în care să spună: nu domnule, sporurile acordate sunt legale, treaba lor. Dar când vin cu o lege de genul ăsta, să fie sănătoși. (...) Dar mi-e greu să cred că dă cineva așa ceva”.
Întrebat dacă manifestările din stradă au determinat o astfel de propunere populiste, Nicolae Văcăroiu și-a exprimat opinia: ”Este posibil. Dar, repet, că eu chestia asta am ridicat-o din 2009. Am discutat-o serios, am spus că este fenomenul ăsta, trebuie luate niște măsuri foarte clare și trebuie s-o reglementați că e o treabă de Executiv, până la urmă”.
Nicolae Văcăroiu consideră că sunt foarte multe persoane care au beneficiat de asemenea sporuri, numai la nivelul anului 2009, suma ridicându-se la aproximativ 300 de milioane de euro, iar zona unde s-au dat cele mai multe suplimente ilegale a fost la primării.
Citește și:
Discriminare: UDMR cere amnistie fiscală doar pentru administrația publică
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News