Data publicării:

Vacanță gratuită în 2024 pentru turiștii evacuați de pe Rodos din cauza incendiilor

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
foto captură video
foto captură video

Guvernul grec acordă vacanțe gratuite turiștilor alungați de incendii de pe insula Rodos. 

Alegeri prezidentiale 2024

Autorităţile elene au anunţat miercuri că le vor oferi o vacanţă gratuită de o săptămână pe insula grecească Rodos în 2024, acelor turişti ale căror vacanţe au fost scurtate în acest an de incendiile forestiere care au devastat insula timp de mai multe zile în luna iulie, transmite Reuters, conform Agerpres. 

Turismul este motorul principal al economiei Greciei, care a ieşit în 2018 dintr-o criză a datoriilor suverane, iar Rodos, a noua cea mai mare insulă din estul Mării Mediterane, este o destinaţie turistică populară.

Incendiul care a izbucnit în data de 18 iulie în centrul insulei Rodos a mistuit mii de hectare de pădure şi ulterior s-a propagat către coasta de sud, alimentată de vântul puternic. Peste 20.000 de turişti şi localnici au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele şi hotelurile de la malul mării.

Într-un interviu pentru postul britanic de televiziune ITV, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a spus miercuri că incendiile au afectat 15% din suprafaţa insulei Rodos şi că acum situaţia "a revenit la normal", adăugând însă că autorităţile "înţeleg că vizitatorii au suferit unele neplăceri".

"Pentru toţi cei cărora vacanţa le-a fost scurtată din cauza incendiilor, guvernul grec în cooperare cu autorităţile locale le va oferi o săptămână de vacanţă gratuită în Rodos, în primăvara sau toamna anului următor, astfel încât să ne asigurăm că vor reveni pe insulă şi se bucură de frumuseţea sa naturală", a spus Mitsotakis.

Potrivit datelor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), anual, în jur de 25.000 de români aleg să îşi petreacă vacanţa în insula Rhodos. Incendiile din luna iulie au determinat relocarea a câtorva zeci de turişti din staţiunile din sud în cele din nordul insulei, unde de altfel se mai află sute de turişti români şi unde nu au existat astfel de probleme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel