Data publicării:

Va fi lichidată presa independentă, cred bulgarii după Raportul MCV

Autor: Ion Voicu, ionvoicu | Categorie: Stiri
WhatsApp
comisia -europeana
comisia -europeana

Comisia Europeană intră în panică şi se ascunde în spatele diplomaţiei, scrie presa bulgară, după publicarea raportului MCV privind România. Cotidianul Sega compară raportul cu un pistiol cu gaze îndreptat împotriva autorităților de la București, notează Agerpres.

Grav este că Bruxelles-ul a recomandat autorităţilor române să scoată dinţii unor mijloace de informare în masă, ca să nu muşte Puterea, se arată în articol. Şi nici nu s-a precizat despre ce instituţii mass media este vorba, ceea ce înseamnă că autorităţile de la Bucureşti au primit undă verde să introducă un regim mai sever în ceea ce priveşte presa în general, comentează ziarul. Şi pentru că România şi Bulgaria funcţionează pe principiul vaselor comunicante, mesajul va provoca bucurie la Sofia. Guvernul premierului Boiko Borisov ar putea profita de ocazia să lichideze şi ultimele instituţii mass media critice, afirmă publicaţia citată.

Bruxellesul nu a făcut niciodată un viraj mai şocant în ultimii şase ani de când a fost activat Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) menit să le pună pe cele două ţări pe calea cea dreaptă.  ”În loc să caute rădăcinile problemei, care fără îndoială se regăsesc în cercurile corupte la nivel înalt, Comisia Europeană se mulţumeşte să condamne consecinţele. Este evident că cei care au puterea să exercite presiune asupra judecătorilor, fac acelaşi lucru şi cu presa, folosindu-se de mass media în acest scop. Este greu de crezut că ar fi vorba de o iniţiativă a presei care ar fi decis să ascundă corupţia la nivel înalt”, comentează ziarul bulgar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel