Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Utilizatorii YouTube ar putea plăti pentru vizionare

Autor: Badoiu Raluca | Categorie: Arhiva
WhatsApp
youtube
youtube

Alegeri prezidentiale 2024

Site-ul de partajare de fişiere video YouTube, deţinut de grupul Google, ar putea introduce o taxă pentru vizionarea anumitor tipuri de conţinut, începând din acest an.

În acest sens, reprezentanţii Google poartă discuţii cu creatorii de conţinuturi. Taxa ar putea fi introdusă începând din ultima parte a acestui an, au declarat persoane apropiate negocierilor pentru The Wall Street Journal.

Această strategie vizează atragerea de noi venituri de către YouTube şi de cele câteva mii de parteneri ai acestui site. De asemenea, prin această strategie, YouTube ar putea să atragă noi creatori de conţinut, care îşi doresc un alt model de venituri decât cele provenite din publicitatea postată pe site-ul de partajare de fişiere video deţinut de Google.

Reprezentanţii YouTube au mai vorbit despre posibilitatea introducerii unei taxe pentru vizionarea anumitor tipuri de conţinut în ultimii ani, astfel că negocierile cu creatorii de conţinut nu sunt surprinzătoare.

 Într-un prim scenariu, creatorii de conţinut ar putea lansa noi canale pe YouTube, la care accesul se va face contra unei taxe. Într-un alt scenariu, creatorii de conţinut i-ar putea taxa pe acei utilizatori ai site-ului YouTube care vor să aibă acces la un anumit conţinut mai repede decât restul utilizatorilor. De altfel, mulţi creatori consideră că acest al al doilea model este de preferat primului model.

 Totodată, Google speră că, prin concretizarea acestei iniţiative, şi deţinătorii de posturi de televiziune vor opta să îşi posteze o parte din conţinutul lor pe YouTube.

 În prezent, YouTube atrage venituri din închirierea sau vânzarea de filme online, la preţuri cuprinse între 1,99 şi 14,99 dolari.

 Mark Mahaney, analist la RBC Capital Markets, estimează că veniturile YouTube în 2012 se ridică la 4 miliarde de dolari, în creştere faţă de 2011, când se ridicau la 2,5 milioane de dolari. El estimează, de asemenea, că, în 2013, YouTube va atrage venituri de 5 miliarde de dolari.

             

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel