Data publicării:
USR, soluție șoc pentru traficul din București. Prețul parcării, uriaș
USR ar crește prețul parcării,în București, inclusiv al parcărilor de reședință. Linia de metrou M6, până la Otopeni, are beneficii mult mai mici față de costuri și a blocat dezvoltatea unor proiecte concurente, de care orașul ar fi avut nevoie.
Deputatul USR Cătălin Drulă a susţinut la o dezbatere organizată joi că bugetul Bucureştiului este 'văduvit' de subvenţia la gigacalorie dată nediscriminatoriu. 'Trei măsuri pe care le-aş vedea: parcarea, deci şi cea de reşedinţă, la justa ei valoare, dar parcarea stradală. Există un preţ real, nu e imaginar, la Piaţa Victoriei se plăteşte 8 euro pe oră (...). Bugetul Bucureştiului e văduvit de subvenţia la gigacalorie dată nediscriminatoriu, nu celor care au nevoie, ci tuturor (...). Acolo se duc 120 de milioane de euro, care ar putea fi folosiţi în măsuri legate de mobilitate. (...) La RATB mi se pare o gaură neagră, care, în eventualitatea în care USR ar ajunge la putere în Bucureşti, ar trebui făcută acolo o reformă radicală, pentru că acele costuri de operare sunt cel puţin duble faţă de cât ar trebui să fie, bazat pe o analiză', a spus Drulă la o dezbatere despre traficul din Bucureşti.
Primpria nu poate gestiona proiecte complexe
El a afirmat că iniţiativa privind linia de metrou M6 către Aeroportul Otopeni are beneficii disproporţionat de mici relativ la cost şi că a blocat dezvoltarea proiectelor concurente de care Capitala are nevoie. 'Acest proiect a blocat dezvoltarea în ultimii cinci ani a proiectelor concurente de care Bucureştiul are nevoie ca de aer', a mai spus Drulă. El a precizat că proiectele concurente sunt linia de metrou M7 şi cele care vizează continuarea liniilor de metrou M5 şi M4.'Oricare dintre aceste linii aduce mult mai multe beneficii oraşului, Metrorex le-a ţinut în sertar, pentru că anumite interese au împins acest proiect M6 în faţă', a declarat Drulă.
La rândul său, consilierul municipal USR Roxana Wring a declarat că Primăria Municipiului Bucureşti nu are capacitatea să gestioneze proiecte complexe cu personalul numeros pe care-l are. 'Analiza mea de aproape 2 ani de zile în Consiliul General al Municipiului Bucureşti este că în primul rând administraţia din Bucureşti nu are în acest moment o strategie coerentă', a afirmat Wring. Ea este de părere că investiţiile în transport şi mobilitate urbană sunt mult prea mici. Wring a adăugat că este nevoie de mai multe investiţii, de continuarea proiectelor începute şi de modernizarea RATB.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News