Data publicării:
USR nu-și plătește CHIRIA. Român din diaspora, în situație critică, din cauza partidului lui Barna
USR n-a mai plătit de două luni chiria pentru sediul central, deşi primeşte o sumă imensă de la stat. Plângerea a fost făcută chiar de proprietar, un român aflat în stare critică, în carantină, în Diaspora.
Proprietarul clădirii unde partidul USR are sediul central susține că aceștia nu i-au mai plătit chiria de peste 45 de zile.
"Situaţia persistă de peste 45 de zile de când, în această "super-criză"... nu se mai plăteşte chiria. Pe lângă limitele bunului simţ, (ignorând apelurile mele umanitare), Uniunea Salvaţi România încalcă grav legea, (respectiv art.1.270 Cod Civil, privind folosirea ca pretext a unui context dramatic la nivel social pentru întreaga populație, iar economic doar pentru o parte a acesteia)", spune Bogdan Constantin Hoisescu, într-o postare pe pagina de Facebook.
Chiria USR, singura sursă de venit pentru românul aflat în carantină în Italia
Bărbatul, aflat în carantină în străinătate, susține că plata chiriei este singura lui sursă de venit și se află în imposibilitatea de a-şi plăti chiria şi facturile, că are dificultăţi în obţinerea alimentelor sau a unui eventual tratament medical.
Mai mult, aceasta afirmă că sora lui se află în aceeaşi situaţie, fiind izolată în Italia alături de fetiţa sa de două luni.
Pentru a atrage atenţia asupra situaţiei sale, Bogdan Constantin Hoisescu a iniţiat ironic şi o strângere de fonduri pe Facebook, pentru a ajuta USR să-şi achite chiria, însoţită de mesajul "Uniunea Salvaţi Uniunea Salvaţi România".
Replica USR
În replică, USR spune că doi dintre proprietari au fost de acord că continue contractul cu o reducere a chiriei pe perioada stării de urgenţă, iar ceilalţi doi nu doresc nici rezilierea contractului, nici reducerea chiriei, ci plata integrală a banilor. USR a primit de la stat în luna aprilie 1.765.884,11 lei (367.000 de euro).
Uniunea Salvaţi România susţine că este prinsă la mijloc între proprietari cu privire la ceea ce trebuie să se întâmple cu contractul respectiv.
"Menţionăm că, la încheierea contractului, USR a plătit o garanţie care acoperă valoric chiria pe mai multe luni, iar în cazul rezilierii, suma trebuie returnată. USR respectă legea şi îşi preţuieşte partenerii şi, întotdeauna, îşi va onora partea care îi aparţine din orice contract la care este parte", a mai precizat USR, citează adevărul.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News