![](https://media.dcnews.ro/image/201410/w670/gaze_sist_86751700.jpg)
Deputaţii USR susţin că au fost convocaţi la şedinţă după ora de începere, astfel încât să nu fie prezenţi la dezbaterea proiectului.
USR menţionează că prin proiectul de lege nr. 242/2015 se propune interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist în alte scopuri decât cele ştiinţifice şi constituirea unei comisii naţionale aflată în subordinea Parlamentului constituită din reprezentanţi ai partidelor, administraţiei publice, mediului ştiinţific, companiilor din domeniu şi societăţii civile.
Deputaţii USR intenţionau să propună Comisiei pentru industrii şi servicii amânarea unei decizii, realizarea unei analize a legislaţiei Uniunii Europene în domeniu şi organizarea unei dezbateri publice pe această temă.
Amendamentele USR vizează întărirea rolului comisiei naţionale privind hidrocarburile neconvenţionale.
"Am dorit să propunem o dezbatere publică în cadrul comisiei, deoarece sunt necesare mai multe date asupra impactului explorării şi exploatării gazelor de şist pe teritoriul României. Este suspect că şedinţa a început înainte de ora la care a fost programată în condiţiile în care USR depusese amendamente la comisie chiar cu câteva ore înainte de începerea comisiei. Preşedintele comisiei, deputatul PSD Iulian Iancu, a declarat în nenumărate rânduri în timpul comisiei că trebuie să luam decizii informate, care să fie în interesul cetăţenilor, însă se pare că aplică tratament preferenţial în funcţie de interesul propriu pentru o lege sau alta", a declarat deputatul Cristina Prună, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video