Data publicării:

USR contestă trecutul de ministru al lui Dragnea

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

 Un raport de audit realizat de Curtea de Conturi privind performanţa Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) în perioada 2013-2014, când Ministerul Dezvoltării era condus de Liviu Dragnea, arată că PNDL nu a avut o strategie clară de investiţii şi nici obiective definite, se precizează într-un comunicat al USR.

"Uniunea Salvaţi România a reuşit să obţină raportul de audit realizat de Curtea de Conturi asupra performanţei Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) în perioada 2013-2014, când Liviu Dragnea conducea Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Din motive necunoscute, raportul realizat din 2015 de Curtea de Conturi nu a fost făcut public până în prezent. Principala concluzie a raportului a fost că PNDL nu a avut o strategie clară de investiţii şi nici obiective definite, ceea ce i-a permis lui Liviu Dragnea să finanţeze proiecte după bunul plac şi în favoarea clientelei politice. Sevil Shhaideh, actualul ministru al MDRAP, a fost în perioada respectivă ordonator principal de credite şi coordonator al Direcţiei Generale de Dezvoltare Regională", se precizează în comunicatul citat. 

Potrivit raportului prezentat de USR, "în cadrul structurii care gestionează derularea PNDL nu există proceduri interne cu privire la înregistrarea, analiza, verificarea, soluţionarea şi monitorizarea neregulilor sau fraudelor în cadrul programului şi de asemenea nu există măsuri preventive". 

Investiții pe caiet? 

Comunicatul mai arată că, în perioada 2013-2014, "MDRAP a ţinut evidenţa investiţiilor pe caiet şi nu a efectuat verificări privind exactitatea şi realitatea datelor transmise de către beneficiarii PNDL". 

Totodată, se precizează că experţii Curţii de Conturi au descoperit "documente neînregistrate, dosare incomplete şi rapoarte cu date diferite privind aceleaşi proiecte". 

"Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, condus acum de Sevil Shhaideh, a alocat PNDL 30 de miliarde de lei, pentru perioada 2017-2020, o alocare mult mai mare decât în anii trecuţi. USR a depus o serie de amendamente la legea bugetului pentru a limita risipirea fondurilor publice, dar nu au trecut de majoritatea parlamentară, controlată de PSD", se mai arată în comunicatul USR, citat de Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel