"Cine sunt ei, ce studii au, care sunt motivaţiile lor, ce vor să schimbe la Bruxelles sunt doar câteva dintre informaţiile pe care viitorii alegători le pot afla de pe site-ul www.usr.ro/euro. Cei mai mulţi dintre candidaţi nu au mai făcut politică până acum, însă toţi au făcut pasul spre USR când au simţit că este necesară implicarea personală pentru a aduce schimbarea în politica românească", informează USR, prin intermediul unui comunicat.
Campania internă a început pe 1 octombrie
Campania internă pentru alegerea candidaţilor a început pe 1 octombrie şi au fost organizate deja peste zece dezbateri, inclusiv unele publice la Sibiu, Satu Mare, Bucureşti. Campania va culmina cu o dezbatere finală ce va avea loc pe 17 noiembrie şi la care sunt invitaţi toţi candidaţii. Procesul de votare va debuta în data de 22 noiembrie şi se va încheia în data de 29 noiembrie.
"Până la sfârşitul lunii noiembrie vrem să facem un spectacol al democraţiei în care să arătăm candidaţii tuturor celor care ne vor da votul de încredere în 2019. Vom continua să fim cel mai transparent partid, atât prin acţiunile sale, dar şi prin deciziile pe care le luăm în interiorul partidului. Toţi sunt candidaţi bine pregătiţi şi determinaţi să ducă la Parlamentul European reforma schimbării pe care USR a adus-o în România", a precizat preşedintele Uniunii, Dan Barna.
Desemnare prin metoda "primaries"
USR a menţionat că este primul partid din România care îşi va alege candidaţii la europarlamentare printr-un proces de tip "primaries", adică prin votul tuturor celor peste 5.300 membri. Votul se va desfăşura printr-un sistem electronic, online, securizat şi verificabil, a menţionat aceeaşi sursă. Lista finală a candidaţilor USR pentru alegerile europarlamentare va avea maximul legal de 43 de poziţii.
Fiecare membru va putea să aleagă şapte candidaţi şi să le acorde puncte în ordinea preferinţelor: candidatul cel mai bine plasat va primi nouă puncte, cel de pe locul doi va primi şapte puncte şi următorii candidaţi vor primi cinci, patru, trei, două, respectiv un punct. Pentru fiecare candidat se va face suma tuturor punctajelor primite pe buletinele de vot. Candidaţii vor fi ordonaţi conform sumelor punctajelor primite, mai reiese din comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă