USL va depune două moţiuni simple - pe Sănătate şi pe Agricultură
Parlamentarii USL vor depune, săptămâna viitoare, două moţiuni simple, pe Sănătate la Camera Deputaţilor şi pe Agricultură la Senat, a anunţat, luni, după şedinţa conducerii Uniunii, preşedintele PSD Victor Ponta.
"Am luat decizia politică, în conformitate cu propunerile făcute de colegi, pentru a se elabora şi introduce două moţiuni simple - pe Sănătate la Cameră, pe Agricultură la Senat", a precizat Ponta, citat de Mediafax.
El a arătat că în moţiunea simplă pe Sănătate USL va critica şi va propune soluţii necesare referitoare la subfinanţarea din acest domeniu, la desfiinţarea spitalelor, la situaţia medicilor de familie, la compensarea medicamentelor.
Liderul PSD a arătat că moţiunea simplă pe Agricultură va critica faptul că România, în loc să îşi folosească potenţialul pe care îl are, poate fi afectată grav de criza alimentară.
"S-a dovedit că ministrul Tabără se află în Guvern cu un singur scop: acela de a promova interese comerciale, pecuniare, ale producătorilor de produse modificate genetic. E un motiv pentru care Tabără trebuie să părăsească funcţia de ministru şi să se întoarcă la afacerile cu produse modificate genetic", a spus Ponta.
El a arătat că în această săptămână grupurile comune PSD, PNL şi PC vor elabora cele două moţiuni simple, urmând ca acestea să fie depuse cel mai probabil săptămâna viitoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News