USL, preocupată de numirea Avocatului Poporului, invită opoziția la discuții
Liderii USL doresc reluarea discuțiilor cu opoziția, privind numirea unui nou Avocat al Poporului, într-un timp cât mai scurt, motiv pentru care premierul Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa USL, că le va scrie oficial liderului PDL Vasile Blaga şi președintelui UDMR Kelemen Hunor.
"Am discutat cu toată conducerea USL și am agreat faptul că imediat, în cel mai scurt timp, voi adresa o scrisoare oficială domnului președinte Vasile Blaga, domnului președinte Hunor Kelemen, în ideea de a avea astăzi-mâine, o nouă discuție privind un acord între principalele forțe politice reprezetate în Parlament, pentru numirea unui nou Avocat al Poporului, o persoană care să fie acceptată de principalele grupuri politice și să avem în acest fel ca Avocat al Poporului o persoană independentă, care să reprezinte practic, toate elementele de transparență, de independență și de imparțialitate pentru ocuparea acestei funcții", a declarat premierul Ponta, după şedinţa USL.
Instituţia Avocatul Poporului este condusă de pe data de 3 iulie de Valer Dorneanu, adjunct al Avocatului Poporului, după ce Gheorghe Iancu a fost revocat din funcţie de plenul Parlamentului, în timpul crizei politice din timpul suspendării preşedintelui Traian Băsescu. Încă de atunci, Comisia Europeană a cerut autorităților numirea unui Avocat al Poporului agreat de toate forțele politice
Valer Dorneanu este din vara anului trecut Avocat al Poporului interimar după ce Gheorghe Iancu a fost revocat de Parlament în timpul crizei politice din timpul suspendării preşedintelui Băsescu. CE a cerut autorităţilor încă de atunci numirea unui Avocat al Poporului agreat de toate forţele politice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News