USL, pe punctul de a se rupe la Dâmbovița. Adrian Țuțuianu, dispus să dizolve CJ
„Domnul Volintiru de la PNL, preşedinte interimar paraşutat de la Bucureşti în Dâmboviţa, s-a aliat cu domnul deputat de la Partidul Poporului, şi dânsul paraşutat de la Bucureşti în judeţul Dâmboviţa şi cu PDL-ul condus de Florin Popescu, în ideea de a pune presiune pe preşedintele Consiliului Judeţean şi pe preşedintele PSD, care a refuzat constant să fie parte la anumite numiri sau la anumite activităţi, interese economice în judeţul Dâmboviţa. M-am abţinut până astăzi să spun aceste lucruri opinie publice, pentru că nu cred că trebuie să stăm toată ziua şi să facem afirmaţii în presă, dar lucrurile au ajuns la un moment în care, practic, paharul s-a umplut", a declarat Ţuţuianu, la Columna TV.
Președintele CJ a mai spus că va vorbi cu liderii USL despre situația apărută și dacă lucrurile rămân neschimbate, atunci va dizolva Consiliul Județean. „Primul lucru pe care am să-l fac va fi să informez conducerea PSD despre această stare de lucru din judeţul Dâmboviţa. În al doilea rând, am să-l informez pe preşedintele PNL. Mi se pare corect să fac un asemenea gest şi dacă lucrurile nu se normalizează şi se continuă cu promovarea de pedelişti pe funcţii publice şi cu presiuni asupra mea sau asupra altor decidenţi din administraţia publică sau pentru alocări de lucrări şi aşezarea unor oameni în structuri administrative unde se derulează bani publici importanţi, atunci eu voi merge la o soluţie extremă, după ce voi consulta şi conducerea partidului şi pe colegii mei din organizaţie. Voi convoca consiliul judeţean. Dacă nu se întruneşte în trei şedinţe consecutive ordinare sau nu adoptă hotărâri la două şedinţe, vom merge la dizolvarea consiliului judeţean şi atunci o să vedem dacă PNL are forţa să mai bage în consiliul judeţean cinci consilieri câţi au acum, o să vedem dacă PDL mai poate băga în CJD 13 consilieri şi o să vedem şi în ce măsură PPDD mai poate băga în CJD 3 consilieri. Sunt decis să merg până la capăt sau varianta B, dacă nu o să am susţinere, plec eu acasă”, a ameninţat Adrian Ţuţuianu.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News