USL: Participarea la vot se apropie de 52 la sută
USL susţine că referendumul este valid, participarea la vot apropindu-se de 52 la sută, iar Traian Băsescu este demis, după ce au fost numărate peste 9,2 milioane de voturi. În cadrul numărătorii voturilor au fost luate în calcul și secțiile speciale.
[caption id="attachment_213564" align="alignnone" width="640"] Foto: Mediafax[/caption]"Conform numărătorii la ora 23.00, Traian Băsescu este demis", a spus preşedintele PC, Daniel Constantin, duminică seară, după închiderea urnelor.
La rândul său, senatorul PSD Dan Şova a precizat că referenduml este valid, potrivit numărătorii paralele a USL, pragul de validare fiind depăşit în condiţiile în care s-au numărat peste 9,2 milioane de voturi.
"Avem numărate până acum peste 9.200.000 de voturi. Am depăşit pragul de 50%, continuăm numărătoarea în orele următoare", a spus Şova.
El a menţionat că, potrivit numărătorii USL, circa 87% din românii care au venit la vot au votat împotriva lui Traian Băsescu.
"Băsescu în 2007 a luat 75%, azi a luat doar 16%. La alegerile din 2009, Băsescu a luat 5 milioane de voturi, azi a luat mai puţin de un milion de voturi. Referendumul va fi valid cu peste 52%. Traian Băsescu va pleca, l-am demis, totul este Ok. de acum încolo", a spus Şova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News