Data publicării:

USL a finalizat negocierile. Cum se împart mandatele pentru parlamentare

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Mihai Voicu
Mihai Voicu

 Mihai Voicu, purtător de cuvânt al PNL a explicat că echipele de negociere au finalizat distribuţia mandatelor pentru  parlamentare. Principiul general va fi păstrarea candidaturii pentru parlamentarii în funcţie, dar şi acordarea unui procent de candidaturi pentru  UNPR sau partidele ecologiste. 

"Ca principiu general, nominalizările persoanelor vor intra imediat după finalizarea negocierilor în mecanismele interne ale fiecărui partid. Pot să vă răspund că prin natura scorului pe care îl vom obține, PNL va avea un număr consistent de mandate suplimentare față de numărul de parlamentari actuali, așa că cel puțin din perspectiva PNL va exista o completare - să nu îi spunem reîmprospătare - foarte serioasă grupurilor noastre parlamentare", a precizat Voicu, într-o intervenție la Antena 3.

"Orice fel de adversar trebuie tratat serios și orice fel de campanie electorală trebuie pregătită cu maximă atenție, indiferent de adversar. Însă trebuie să fac observație - spuneați că domnul Blaga este un foarte bun organizator - domnul Blaga era un foarte bun organizator și la alegerile locale când a condus campania electorală și din 15 președinți de Consiliu Județean a rămas cu 2. Nu e prima campanie electorală la care participăm. Nici măcar în USL nu este prima campanie electorală, am parcurs împreună și alegerile locale și referendumul pentru demiterea președintelui. Nu avem niciun fel de probleme de organizare internă și mai mult decât atât în acestă campanie electorală, experiența pe care o avem, numărul mare de aleși locali și scorul din sondajele de opinie - nu trebuie să uităm lucrul acesta - vor fi toate elementele care or să conteze foarte mult", a declarat Mihai Voicu, aflat la ședința USL de la Murighol.

El a subliniat că există decizii luate în forurile de conducere care prevăd că parlamentarii care se află în funcție au dreptul să-și păstreze colegiul și să candideze pentru un nou mandat.

"Să nu uităm că termenul limită de depunere a candidaturii este 30 octombrie, este mult prea devreme să vorbim de persoane. Domnul Orban este parlamentar în funcție, noi avem mai multe hotărâri ale organismelor noastre interne de conducere ale PNL prin care orice parlamentar în funcție, care a fost alături de noi în acești patru ani, dintre care marea majoritate a acestei perioade a fost una foarte grea, de opoziție, au dreptul să-și păstreze colegiul, să candideze pentru un nou mandat", a mai spus acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel