Usain Bolt, ofertă din România: ”Mă puneți pe gânduri. O să-l caut”
Usain Bolt (32 ani), marele campion olimpic, nu și-a ascuns niciodată pasiunea pentru fotbal. El a declarat în m-ai multe rânduri că și-ar dori să joace la o echipă profesionistă. Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, se gândește serios să îi facă o ofertă campionului la probe de sprint.
"Ar fi extraordinar să-l putem lua. Doar să stea în stadion sau să se plimbe prin oraş, prin Botoşani, ar fi un câştig colosal. Visăm! Nu-l mai face nimeni fotbalist, nici măcar Botoşaniul, care salvează de la Ongenda în sus. Mă puneţi pe gânduri! Chiar mă gândesc să-i fac o ofertă. Am să pun pe cineva să-l caute, vă promit!", a spus Iftime la Pro X, potrivit Prosport.
Atletul a dat probe pentru Borussia Dortmund, după care şi-a încercat norocul şi în Africa de Sud, Norvegia şi Australia, dar fără succes. Acesta s-a resemnat şi se gândeşte să se orienteze spre afaceri: "A fost o bună experienţă, Mi-a plăcut cu adevărat să fac parte dintr-o echipă, dar pista şi terenul sunt diferite, însă a fost amuzant cât a durat. Viaţa de sportiv s-a terminat.
Mă voi îndrepta către diferite afaceri, am multe lucruri în pregătire. Vreau doar să aleg dintre diverse lucruri şi să devin om de afaceri", a spus Bolt.
FC Botoşani este pe locul zece în Liga 1 Betano, cu 26 de puncte, la cinci în spatele Astrei, ocupanta ultimului loc de play-off. Moldovenii au încheiat anul 2018 cu o victorie, scor 1-0 împotriva Dunării Călăraşi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News