Preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a cerut luni ca instituţiile europene să fie conduse după înalte standarde de independenţă şi integritate, în urma cazului de presupusă corupţie în Parlamentul European legat de Qatar, consemnează agenţia EFE.
Încrederea (în UE) necesită înalte standarde de independenţă şi integritate, a spus Von der Leyen la o conferinţă de presă, amintind că executivul comunitar a propus crearea unui organ care să monitorizeze bunele practici în instituţiile europene.
Alegaţiile împotriva vicepreşedintei Parlamentului European sunt extrem de preocupante, foarte serioase, a adăugat preşedinta Comisiei Europene.
Suspiciunile de corupţie au fost dezvăluite vineri de Parchetul belgian, care a anunţat că un stat din Golf, care potrivit presei belgiene este Qatar, a încercat să influenţeze deciziile economice şi politice ale Parlamentului European. Judecătorul belgian care investighează cazul a inculpat-o duminică pe vicepreşedinta greacă socialistă a Parlamentului European, Eva Kaili, pentru corupţie, spălare de bani şi participare la un grup infracţional organizat, ea fiind în prezent arestată.
Este un incident incredibil"
Potrivit presei belgiene au fost inculpaţi şi reţinuţi pentru aceleaşi delicte partenerul Evei Kaili, Francesco Giorgi, consilier în Parlamentul European, un lobbist de la Bruxelles şi fostul eurodeputat italian Pier Antonio Panzeri, în urma percheziţiilor la domiciliul acestuia fiind găsită o sumă de peste un milion de euro.
Au mai fost inculpate alte două persoane, dar fără a fi reţinute, respectivă tatăl Evei Kaili şi secretarul general al Confederaţiei Internaţionala a Sindicatelor, Luca Visentini. A fost percheziţionată şi locuinţa eurodeputatului socialist belgian Marc Tarabella, în timp ce în acelaşi dosar în Italia au fost arestate fiica şi soţia lui Panzeri.
Credibilitatea Uniunii Europene este în joc în urma acestui scandal de corupţie, remarcă la rândul ei şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock.
Este un incident incredibil care trebuie clarificat cu toată forţa legii pentru că este vorba şi despre credibilitatea Europei, a spus ea în faţa presei la sosirea la reuniunea miniştrilor europeni de externe care se desfăşoară la Bruxelles.
Şi ministrul austriac de externe Alexander Schallenberg a vorbit despre un caz care afectează instituţia ce reprezintă inima democraţiei europene. Ar fi un adevărat scandal dacă se demonstrează că este adevărat ce vedem în presă, a deplâns el.
Citește și:
Fosta vicepreședintă a Parlamentului European, arestată după acuzațiile de corupție
Vicepreşedinta elenă a Parlamentului European, Eva Kaili, şi alte trei persoane au fost inculpate şi încarcerate duminică în Belgia într-o anchetă privind suspiciuni de corupţie în legătură cu Qatarul în cadrul acestei instituţii a Uniunii Europene, a declarat pentru AFP o sursă judiciară, relatează AFP.
Parchetul federal nu a furnizat niciun nume când a anunţat plasarea în detenţie provizorie a patru dintre cele şase persoane reţinute în ultimele 48 de ore.
Patru persoane au fost încarcerate după inculparea lor de către un judecător de instrucţie din Bruxelles pentru "apartenenţă la o organizaţie criminală, spălare de bani şi corupţie", a precizat Parchetul Federal într-un comunicat. Alte două persoane au fost eliberate de judecător. Potrivit unei surse judiciare apropiate de acest dosar, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, Eva Kaili se numără printre cele patru persoane încarcerate. Citește mai departe>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știi cine e tânăra din această fotografie restaurată? A contribuit decisiv la existența României / imagine completă în articol
- Pensionarii vor putea să-și ia talonul de pensie și biletele de tratament online, ne spune Daniel Baciu. Ce înseamnă digitalizarea Casei de Pensii și care este stadiul recalculării pentru septembrie
- Desființarea SIIJ, adoptată în ședința de Guvern. Proiectul o să fie înaintat Parlamentului
- Ciolacu: Avem o veste bună pentru pensionari / Video
- Povestea româncei care a devenit prima avocată din Europa și prima femeie din lume cu doctorat în Drept
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Tot mai mulți tineri din România adoptă trendul "furry" și se transformă în "fursona". Sabina Rusescu: În SUA sunt oameni care se cred obiecte
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Vine vara mai devreme. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea în weekend și săptămâna viitoare
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- De ce vor sud-coreenii să modernizeze Portul Constanța. Intrarea completă în Schengen, printre obiective
- Andrei Caramitru, din USR-ist în „dezamăgist”. Chirieac: Partidul are oameni de calitate, dar este confiscat de personaje ciudate
- De ce este periculos ca societatea să nu poată să țină ritmul cu avansul tehnologic. „Schimbarea în sine nu reprezintă progres”