Data publicării:
Ursoaică prinsă într-un gard de sârmă, în Alba. Aceasta era însoțită de doi pui
O ursoaică cu doi pui a rămas prinsă într-un gard de sârmă într-un sat din Munții Apuseni. În cursul săptămânii a mai fost văzută prin zonă, fiind emis mesaj RO-Alert.
O ursoaică a rămas blocată, vineri dimineaţa, într-un gard de sârmă din Valea Lupșii, un sat din Munții Apuseni, fiind necesară tranchilizarea sa pentru a putea fi eliberată, scrie Agerpres. Ursoaica, împreună cu cei doi pui, a fost semnalată și în cursul săptămânii în respectiva zonă.
Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Alba au transmis că, în comuna Lupşa, sat Valea Lupşii, în zona ”Pe Selişte”, s-a reclamat faptul că ”pe uliţa din sat” se află o ursoaică cu doi pui.
”La apel s-a deplasat un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montani Roşia Montană. Ursoaica este blocată într-un gard de sârmă şi, pentru eliberare, trebuie să fie tranchilizată”, au precizat cei de la IJJ Alba.
Prezenţa unei ursoaice cu pui în localitate a fost observată şi în cursul serii de miercuri, când a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. De asemenea, un urs a fost observat în acelaşi sat şi la începutul săptămânii.
Citește și: Ursul brun, protejat dar și vânat. Cea mai mare populație din Europa se află în România
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News