Data publicării:

Urmează un VÂRF de inflație. Trei măsuri de la BNR. Dan Suciu, despre adevărații afectați de creșterea ROBOR. ”Doar o CINCIME”

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Economie
WhatsApp
Fotografie creată de Towfiqu barbhuiya, de la Pexels
Fotografie creată de Towfiqu barbhuiya, de la Pexels

BNR anunţă trei măsuri care pot fi luate pentru temperarea creşterii inflaţiei, dar anunţă şi că doar unul din cinci români este afectat profund de creşterea ROBOR din ultima perioadă. 

Întrebat ce înseamnă pentru români inflaţia de 13,8%, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a spus că "inflaţia pe care o măsurăm acum reflectă diferenţele de preţ, în medie, faţă de acum un an. Asta nu înseamnă că de acum încolo vom avea neapărat scumpiri, dar presupune că nivelul de preţ de acum, care este ridicat, se va menţine pentru o perioadă de timp la acest nivel. E o perioadă mai dificilă, cu un vârf de inflaţie pe care îl aşteptăm în aceste luni, dar pe care credem că o putem depăşi prin cel puţin trei metode. Dar să nu uităm că ţine de un context global, de aceea eficienţa măsurilor interne e mai limitată". 

"Aceste trei măsuri interne sunt: creştere de dobândă, pe care nu o putem evita, limitarea deficitelor bugetare de către Guvern, ca să nu vină cu presiune suplimentară, şi, în mod paradoxal, prin păstrarea unui anumit calm la nivelul discursului public, astfel încât să nu punem o presiune suplimentară pe preţurile care şi aşa sunt în creştere", a mai punctat Dan Suciu la România TV. 

CITEŞTE ŞI ROBOR-ul şi inflaţia cresc, Mugur Isărescu recomandă... ceai de tei: E un sfat bun. Agitaţia e caracteristică perioadelor de criză, dar...

Când se opreşte creşterea 

"Noi considerăm că în trimestrul II se va atinge vârful. Din păcate, coborârea nu va fi la fel de rapidă ca şi creşterea. Va fi un proces mai lent, în partea a doua a anului şi în prima parte a anului viitor", a continuat purtătorul de cuvânt al BNR. 

ROBOR în creştere accelerată. BNR spune că doar unul din cinci români este afectat 

"E de spus un lucru. Doar aproximativ o cincime din cei care au credite sunt afectaţi profund de ROBOR. Mulţi au credite în valută, la dobânzi fixe, credite cotate cu IRCC, şi foarte mulţi au luat creditele acestea cu ROBOR la un ROBOR mai mare, că le-au luat înainte de 2013. Sunt convins că aceştia s-au pregătit, din moment ce au plătit la nivelul acela. Chiar dacă e dificil şi pentru ei, că au avut o perioadă de timp în care au plătit mai puţin, dar sunt convins că şi-au făcut calculele la valoarea iniţială. Într-adevăr, e mai greu pentru cei care şi-au luat credite între 2013 şi 2019, nu se aşteptau la acest lucru. Dar, din păcate, e inevitabil", a concluzionat Dan Suciu. 

Amintim că ROBOR la 3 luni a ajuns vineri, 13 mai, la 5,5%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel