Urmează COD ROŞU de caniculă în România? Elena Mateescu, precizări de ultimă oră. "Temperatura resimţită, 40-43 de grade"
Elena Mateescu, director general al ANM, a făcut mai multe precizări cu privire la posibilitatea emiterii unui COD ROŞU de caniculă în România.
"Luând în considerare materialele disponibile la acest moment, vom rămâne pe COD PORTOCALIU până duminică seară. Vorbim, pentru cele şapte judeţe din partea de sud, sud-est a ţării, inclusiv Capitala, despre temperaturi situate în jurul valorilor de 38-40 de grade Celsius. La această oră înregistrăm 39 de grade la Calafat, 37 de grade la şapte staţii meteo din partea de sud a ţării, 35 de grade la Bucureşti-Filaret, dar temperatura resimţită este între 40 şi 43 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală depăşeşte 80 de unităţi în partea de sud, sud est a ţării.
Şi mâine va fi o vreme caniculară, cu temperaturi de 38 de grade Celsius. Duminică vom avea 39 de grade Celsius ca maxime.
Luni, 2 august, suntem în continuare pe valori de temperatură care pot ajunge la 40 de grade Celsius, aşadar este posibil să prelungim avertizările de COD PORTOCALIU inclusiv pentru intervalul 2-3 august", a declarat Elena Mateescu la Antena 3.
ANM, avertizare meteo COD PORTOCALIU
Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă valabilă în 8 județe și în Capitală de vineri până duminică. Alte 25 de județe sunt sub avertizare Cod galben.
Potrivit ANM, sunt vizate de avertizarea Cod portocaliu județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, Municipiul București și sudul județului Caraș-Severin.
Pe parcursul zilelor de vineri, sâmbătă și duminică, în aceste zone disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 37 şi 40 de grade.
De asemenea, vor fi sub avertizare Cod galben județele Bihor, Arad, Timiș, Cluj, Alba, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeș, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Prahova, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Tulcea și Constanța.
În aceste zone, de vineri până duminică, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime la scara întregii țări se vor situa, în general, între 32 și 38 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.
Meteorologii susțin că valul de căldură va persista și în prima parte a săptămânii viitoare în regiunile sudice și sud-estice, unde disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat.
De asemenea, vineri, între orele 13.00 și 21.00, în zona Carpaților Meridionali și de Curbură este Cod galben. Conform meteorologilor, în aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, local averse ce vor avea și caracter torențial și, izolat, grindină. Cantiățile de apă vor depăși 25-40 l/mp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News