Data publicării:

Urmașul lui Merkel oferă o descriere revoltătoare refugiaților ucraineni: „Niște turiști care profită de sistemul nostru social”

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Preşedintele partidului conservator german Uniunea Creştin-Democrată (CDU), Friedrich Merz, şi-a atras marţi critici aspre după ce a denunţat un presupus "turism social" al refugiaţilor ucraineni care au fugit din ţara lor după declanşarea invaziei ruse, informează AFP.

În faţa acestor critici, liderul opoziţiei germane şi-a cerut scuze marţi dimineaţa pentru respectivele afirmaţii, care ar fi vizat, potrivit lui, "exclusiv lipsa înregistrării refugiaţilor".

Cu o zi înainte, în cotidianul Bild, el a exprimat "marea sa îngrijorare că decizia guvernului de a trece de la sistemul de indemnizare a solicitanţilor de azil la sistemul de acordare a ajutorului de şomaj va genera perturbări considerabile".

Potrivit preşedintelui CDU, care vizează funcţia de cancelar federal în 2025, "asistăm azi la un turism social al acestor refugiaţi spre Germania, dintre care un mare număr profită de acest sistem".

El a acuzat că unii ucraineni fac drumuri dus-întors între Ucraina şi Germania pentru a primi aceste ajutoare.

"Avem aci o problemă care se agravează", a atenţionat Merz, al cărui partid este în fruntea sondajelor, devansând Verzii şi Partidul Social-Democrat al lui Olaf Scholz.

Aproape un milion de refugiaţi care fug din Ucraina după invazia rusă declanşată în urmă cu şapte luni au fost înregistraţi în Germania, chiar dacă "un număr considerabil" dintre ei nu a rămas în această ţară, a anunţat pe 23 august Ministerul Afacerilor Externe german.

Aceste declaraţii ale lui Friedrich Merz au suscitat critici, în special în cadrul guvernului german.

"Să-ţi faci publicitate pe spatele femeilor şi copiilor ucraineni care au fugit de bombele şi tancurile lui (Vladimir) Putin este un lucru mizerabil", a acuzat pe site-ul Bild ministrul de interne german Nancy Faeser.

"Dacă persoane fac naveta între Germania şi Ucraina, uneori punându-şi viaţa în pericol, aceasta nu înseamnă turism social. Poate că este vorba pur şi simplu de îngrijorare pentru apropiaţi, un soţ sau un tată, sau pentru propria patrie", a subliniat la rândul său, pe Twitter, ministrul german al justiţiei Marco Buschmann.

"Afirmaţiile privind turismul social distrug coeziunea pe care o aveam până în prezent în ceea ce priveşte susţinerea Ucrainei şi primirea de refugiaţi. Cei care fac astfel de afirmaţii au un simţ al responsabilităţii şi o empatie egale cu zero", şi-a exprimat la rândul său regretul preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din Bundestag, Michael Roth.

Cotidianul Bild l-a acuzat pe Merz de "populism pe spatele celor mai slabi", cu câteva zile înainte de nişte alegeri regionale, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel