Data publicării:

Urări de Sf. Nicolae. Ce le transmit politicienii sărbătoriţilor

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sfântul Nicolae
Sfântul Nicolae

Oamenii politici au transmis, joi, de Sfântul Nicolae, mesaje tuturor celor care îşi sărbătoresc onomastica. 

*** Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, le-a urat tuturor românilor ca ziua Sfântului Nicolae să le aducă sănătate, realizări şi fericire. Doresc tuturor românilor ca ziua Sfântului Nicolae să le aducă sănătate, multe realizări şi fericire lângă cei dragi. La mulţi ani tuturor celor care îşi sărbătoresc ziua onomastică!, a scris pe Facebook şeful Camerei. 

*** Şi membri ai Guvernului au ţinut să transmită un mesaj la zi de sărbătoare. 

* Premierul Viorica Dăncilă le-a urat sănătate, bucurie şi împliniri românilor care îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae. 

"Îl sărbătorim astăzi pe Sfântul Ierarh Nicolae, simbol al dărniciei şi smereniei. Doresc tuturor românilor ca această zi a generozităţii şi a darurilor către cei dragi să le aducă sănătate, bucurie şi împliniri! La mulţi ani tuturor celor care îşi sărbătoresc ziua onomastică!", a spus Viorica Dăncilă, potrivit unui comunicat al Guvernului. 

* An de an, la 6 decembrie, Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfântul Nicolae, cunoscut în mod special pentru râvna sa fierbinte în apărarea dreptei credinţe şi pentru dragostea sa milostivă faţă de copii şi cei săraci, şi-a început mesajul vicepremierul Ana Birchall

Ea aminteşte că Sfântul Nicolae este cunoscut pentru faptele sale de milostenie din timpul vieţii, dar mai cu seamă pentru minunile sale săvârşite faţă de oamenii aflaţi în diferite primejdii, suferinţe, greutăţi ale vieţii, fiind unul dintre sfinţii cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi în rândul credincioşilor ortodocşi din ţara noastră şi nu numai. 

Fiecare copil îl aşteaptă cu inima deschisă pe bătrânul Moş Nicolae, arhetipul românesc al sfinţeniei ce îmbină dărnicia cu severitatea, dragostea cu mustrarea, iubirea creştină cu ascultarea faţă de părinţi şi de Dumnezeu. Renumit pentru generozitatea sa, Sfântul Nicolae este cinstit în Biserică şi ca ocrotitorul văduvelor, al fecioarelor şi al marinarilor. Sfânta sărbătoare ce precedă praznicul Crăciunului ne aduce aminte cu candoare de emoţiile cu care, în copilărie, aşteptam cadourile moşului în cizmuliţe făcând promisiuni părinţilor că vom fi cuminţi. În egală măsură şi noi, cei mari, cu suflete de copii, aşteptăm sărbătoarea Sfântului Nicolae pentru a ne bucura de micile surprize din partea celor dragi. Vă urez - tuturor celor care purtaţi numele Sfântului Nicolae şi celor care îl aşteptaţi pe Moş cu emoţia candidă a unei veşnice copilării a inimii - multă sănătate, belşug în case şi mângâierea lui Dumnezeu prin sfinţii Săi mesageri!, a transmis vicepremierul. 

* Şi vicepremierul Graţiela Gavrilescu, ministru al Mediului, a avut un mesaj pentru sărbătoriţi. 

Cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, atât de iubit de credincioşi, vă doresc tuturor să vă bucuraţi de această minunată zi de adevărată sărbătoare! Fie ca amintirile frumoase pe care Sfântul vi le-a dăruit în copilărie să vă rămână mereu în suflet, iar bucuria pe care v-o aduce astăzi să fie însoţită de sănătate, prosperitate şi iubire, sub semnul credinţei străbune! La mulţi ani!, a scris aceasta pe Facebook.

* Ministrul de Interne, Carmen Dan, a precizat că sunt peste 800.000 de români care poartă numele Sfântului Nicolae. 

Sunteţi peste 800.000 şi sunteţi răsfăţaţii zilei întrucât purtaţi numele Sfântului Nicolae, care este cunoscut pentru generozitatea sa. Respect părinţilor dumneavoastră pentru alegerea făcută, iar dumneavoastră personal vă doresc multă sănătate, împlinire şi puterea de a dărui necondiţionat!, a fost mesajul ministrului, postat pe pagina sa de Facebook. 

* Urări pentru sărbătoriţi a avut şi ministrul Apărării, Gabriel Leş

Un gând bun pentru toţi cei care îşi serbează astăzi ziua onomastică! La mulţi ani, Nicolae, Nicoleta, Nicola, Nicu! Să aveţi belşug în toate, sincere felicitări şi multă sănătate, alături de cei dragi, a spus ministrul. 

*** Gânduri pentru sărbătoriţi a transmis, de asemenea, preşedintele PMP, Eugen Tomac

Astăzi îi sărbătorim pe toţi cei care poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae. Să ne trăiţi sănătoşi, cu ghetuţele pline tot anul, a fost urarea acestuia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel