Data actualizării:
Data publicării:

Uraganul Lane. Stare de urgenţă în Hawaii

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Vremea
WhatsApp
Uragan
Uragan

Stare de alertă în Hawaii, din cauza ameninţării uraganului Lane. 

Starea de alertă a fost instituită marţi într-o parte a arhipelagului Hawaii în contextul în care puternicul uragan Lane avansează spre acest teritoriu insular, după ce a urcat la categoria a 4-a din cinci, a anunţat Centrul uraganelor pentru centrul Pacificului (CHPC), relatează AFP. "Uraganul major Lane se deplasează în continuare către vest dar, potrivit previziunilor, el ar urma să facă un viraj către insulele hawaiene mai târziu în cursul săptămânii", a precizat CPHC în buletinul său informativ de la ora 15.00. 

Din acest motiv, a fost emisă o "alertă de uragan" pentru insula principală a arhipelagului american pentru districtul Maui, format din mai multe insule, printre care Maui, Lanai şi o parte din Molokai. Ceea ce înseamnă că sunt prevăzute condiţii specifice unui uragan, cu vânt puternic, ploaie şi valuri în aceste zone în următoarele 48 de ore. CHPC, cu sediul la Honolulu, le-a cerut şi celorlalte regiuni să supravegheze "îndeaproape" evoluţia uraganului, avertizând că "starea de vigilenţă pentru uragan", sau alte "alerte de uragan" ar putea fi instituite până marţi seară. 

La ora 15.00 GMT, uraganul Lane se afla la o mie de kilometri sud-est de Honolulu, fiind însoţit de vânturi care suflau în medie cu 240 km/h, cu rafale chiar mai puternice. Ochiul său ar urma să treacă în apropierea uscatului, unde sunt aşteptate precipitaţii însemnate şi valuri periculoase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel