Ministrul Justiției face anunțul. Cine vor fi procurorii şefi adjuncţi ai lui Kovesi
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Marius Constantin Iacob şi Călin Nistor au fost propuşi de ministrul Justiţiei pentru reînvestire în funcţiile de procurori şefi adjuncţi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru o perioadă de trei ani.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, ministrul Justiţiei a transmis luni Consiliului Superior al Magistraturii cele două propuneri de reînvestire în funcţiile de procurori şefi adjuncţi ai DNA, pentru o perioadă de trei ani, a procurorilor Marius Constantin Iacob şi Călin Nistor.

'În desemnarea celor două propuneri ministrul Justiţiei a avut în vedere rezultatele obţinute în perioada primului mandat, experienţa profesională şi managerială a celor doi cât şi îndeplinirea criteriilor de integritate', precizează sursa citată.

Conform dispoziţiilor art. 54 alin. 1 din Legea 303/ 2004, procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de zece ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, se mai arată în comunicat. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel