Data publicării:

UPB. Extemporal la Inginerie-200 de liceeni, studenţi ai Politehnicii pentru o săptămână

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Chiar dacă ne aflăm în mijlocul vacanţei de vară, 200 de liceeni din întreaga ţară au spus prezent unui proiect educativ inedit, dezvoltat de către Universitatea Politehnica din Bucureşti. 

Prima Conferinţă Naţională, dedicată elevilor din liceele româneşti , se va desfăşura la Bucureşti , în perioada 19-24 august. Acestora li se vor alătura şi 50 de studenţi ai UPB şi împreună vor încerca să depăşească etapele unui adevărat Extemporal la Inginerie.

Astfel, catalogul Conferinţei Naţionale pentru elevi şi studenţi 2018 va fi strigat pentru prima oară în dimineaţa zilei de 19 august, iar pentru o săptămână, cei 200 de elevi vor lua parte la o serie largă de activităţi social-educative, menite să fie un preambul al unei posibile integrări în mediul universitar din cadrul Politehnica din Bucureşti. Printre aceste activităţi se numără vizitarea de către elevi a campusului universitar, a facultăților UPB și a centrelor de cercetare, experimentarea vieții de student prin participarea la cursuri și laboratoare, la conferințe tematice, dezbateri și training-uri menite să contribuie atât la dezvoltarea lor personală, cât și profesională. Nu vor lipsi nici serile de teatru şi film, dar nici seara petrecerii de rămas bun.

Viața de student la UPB, împărtășită elevilor

La rândul lor, cei 50 de studenţi ai Universităţii Politehnica din Bucureşti, care au ales să participe la acest proiect, vor oferi sprijin în derularea tuturor activităţilor integrate în acest amplu program motivaţional. Mai mult, studenţii le vor împărtăşi elevilor propriile impresii despre viaţa de student la Universitatea Politehnica din Bucureşti şi vor participa la training-uri speciale axate pe dezvoltarea personală şi profesională.

„La împlinirea a două secole de existență a Universității Politehnica din București, ne-am propus să introducem între activitățile noastre inițiative care să arate - atât studenților noștri, cât și tinerilor liceeni - valorile și experiențele care pot fi trăite în cadrul comunității noastre academice, Conferinţa Naţională pentru elevi şi studenţi 2018 fiind o astfel de inițiativă" a declarat Mihnea Costoiu, Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti.

Cazarea și masa sunt asigurate de organizatori

Acesta a adăugat că "sperăm să putem oferi celor peste 200 de liceeni, un mic fragment din ceea ce înseamnă viața de student - cu provocările, plăcerile și întâmplările memorabile pe care le presupune studenția. Vom introduce elevii de liceu în atmosfera ingineriei și a ceea ce înseamnă să soluționezi probleme pentru binele comun al societății. Credem că va fi o experiență de neuitat pentru cei care vor participa și un exemplu elocvent pentru cei care vor să urmeze studii și o carieră în domenii tehnice".

Este de menţionat faptul că înscrierea liceenilor, precum şi a celor 50 de studenţi, la Conferinţa Naţională pentru elevi şi studenţi 2018 s-a realizat pe baza completării unor formulare on-line ce au fost deschise pe site-ul instituţiei de învăţământ superior, la mijlocul lunii iulie . De asemenea, precizăm faptul că toate costurile aferente cazării și mesei tuturor participanților la Conferinţa Naţională pentru elevi şi studenţi 2018 sunt asigurate de către organizator. Proiectul se va derula în campusul universitar Regie din Bucureşti, în perioada 19-24 august.

DESPRE UPB

Universitatea POLITEHNICA din Bucuresti este cea mai veche si prestigioasa scoala de ingineri din Romania.

Traditia institutiei noastre, acumulata in cei 200 de ani prin eforturile unora dintre cei mai mari dascali ai neamului, dar si ale generatiilor de studenti, nu reprezinta insa singurul argument convingator. Astazi, Universitatea POLITEHNICA din Bucuresti cunoaste un continuu proces de modernizare, aflandu-se intr-un permanent dialog cu mari universitati din lume.

Misiunea Universitatii POLITEHNICA din Bucuresti a fost gandita ca o imbinare de educatie, cercetare si inovatie, fapt ce reprezinta cheia catre o societate si o economie a cunoasterii. Crearea cunoasterii in primul rand prin cercetare stiintifica, raspandirea ei prin educatie si instruire profesionala, diseminarea ei prin tehnologia informatiei si utilizarea inovatiei tehnologice, sunt elemente care definesc distinctivitatea universitatii.

Vezi si: Universitatea Politehnică din București, în top Shanghai al celor mai bune 500 universități din lume

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel