Data publicării:
Unul dintre greii fotbalului poate scăpa de pușcărie
Curtea de Apel Bucureşti ar putea da, vineri, un verdict ce poate răsturna într-o mare măsură verdictele din Dosarul Transferurilor.
Curtea de Apel judecă vineri contestaţia în anulare depusă de Mihai Stoica cu privire la condamnarea sa în Dosarul Transferurilor. Magistraţii au decis la precedentul termen că această contestaţie este admisibilă, astfel că Mihai Stoica ar putea fi eliberat vineri, chiar în ziua în care Steaua dispută finala Cupei României.
Steaua dispută vineri seara, de la ora 21.00, finala Cupei României, iar la ultimul meci oficial din acest sezon ar putea fi susţinută din tribună de fostul său manager, Mihai Stoica, aflat în prezent în închisoare.
Citește și: Mihai Stoica, către judecători: "Fac puşcărie degeaba"
Acest lucru este posibil ca urmare a faptului că magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au declarat contestaţia în anulare a lui Mihai Stoica ca fiind admisibilă în principiu şi au amânat judecarea cauzei pentru 23 mai.
La precedentul termen, pe 23 aprilie, judecătorii au decis amânarea, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a publicat în Monitorul Oficial o decizie privind aplicarea legii penale mai favorabile, ca urmare a intrării în vigoare a noilor coduri penale. "Poate că vă e uşor să amânaţi dosarul, dar eu fac puşcărie degeaba", le-a spus atunci Mihai Stoica judecătorilor, după care a părăsit sala de judecată, însoţit de gardieni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News