Unul din laureaţii premiului Nobel pentru fizică a aflat ştirea de la presă
Americanul Saul Perlmutter, unul din cei trei laureaţi ai premiului Nobel pentru fizică, acordat marţi, a aflat vestea cea bună de la ziarişti, Academia suedeză neputând să-l contacteze pentru că avea un număr de telefon greşit, informează AFP.
"Am aflat de la presă", a spus el AFP, precizând că mai mulţi ziarişti l-au sunat acasă, în California (vest), dintre care primul, un suedez, la 02h 45 dimineaţa.
"Mi-a spus #Felicitări# şi l-am întrebat pentru ce", a continuat el râzând.
"Am fost sunat apoi de alţi zece ziarişti şi, după o oră, am putut vorbi cu Academia suedeză", a spus el, adăugând că soţia lui s-a uitat mai întâi pe internet să vadă dacă nu este cumva o ştire falsă.
"Comitetul Nobel a avut un număr greşit, al unui telefon mobil pe care nu-l mai folosesc de cinci ani", a spus astrofizicianul, precizând că un coleg suedez cu care lucrase cu câţiva ani înainte îl dăduse Comitetului.
Saul Perlmutter de la Universitatea California (Berkeley) a primit premiul Nobel pentru fizică alături de Adam Riess, profesor la Universitatea John Hopkins din Baltimore, şi Brian Schmidt de la Universitatea naţională din Australia, pentru cercetările în domeniul cosmologiei.
Citeşte şi: Saul Perlmutter, Brian P. Schmidt și Adam G. Riess, laureații premiului Nobel pentru fizică, 2011
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News