Data publicării:

UNTRR şi CNR protestează faţă de lipsa de dialog şi interes a Ministrului Transporturilor faţă de problemele transportatorilor români

Autor: DCNews Team, michirita | Categorie: Stiri
WhatsApp

La începutul acestui an, UNTRR și CNR au semnalat Ministerului Transporturilor principalele probleme care afectează grav competitivitatea sectorului de transport rutier din Romania, probleme urgente de rezolvat pe termen scurt și problematica generala de natura legislativă si instituțională. Toate problemele semnalate au fost ignorate cu desăvârşire, rămânând fără nici un răspuns din partea Ministerului Transporturilor, până la această dată.

Ne întrebăm cu ce se ocupă conducerea Ministerului Transporturilor dacă de transporturi rutiere nu se ocupa si nici celelalte moduri feroviar sau aerian nu par să cunoască vreo dezvoltare spectaculoasa? Precizăm că transporturile rutiere reprezintă un sector din economia națională care necesită eforturi minime pentru a funcționa optim și a se putea dezvolta atât în Romania, dar în special pe relații din cadrul UE sau între UE și alte țări din afara UE - transportatorii romani fiind astfel furnizori de servicii intr-o lume globalizata si cu minime cerințe de la autoritățile din România.

UNTRR și CNR își exprimă nemulțumirea pentru lipsa dialog si de interes a Ministrului Transporturilor. Consideram ca numai un dialog serios, cu asumarea unor soluții la problemele existente poate fi calea pentru dezvoltare si progres.

Având în vedere lipsa de comunicare şi receptivitate a Ministerului Transporturilor faţă de problemele transportatorilor români, reflectată în practici legislative cu impact negativ asupra mediului de afaceri, UNTRR și CNR protestează începând cu data de 23 mai 2013, printr-o acţiune perfect justificată de suma problemelor de natură legislativă şi instituţională actuale care afectează grav competitivitatea sectorului de transport rutier din România.

Transportatorii vor protesta prin rularea cu viteze de 10 km/h, reflectând viteza de reacție a Ministerului Transporturilor la problemele lor. Transportatorii cer scuze participantilor la trafic daca vor aparea blocaje, datorita infrastructurii rutiere insuficient dezvoltate!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel