Untold 2020 și Neversea 2020 se amână
Untold 2020 și Neversea 2020 se amână pe anul viitor, anunțul oficial venind de la organizatori. Reprogramările pe 2021 au fost inevitabile în contextul pandemiei și a unei noi legi emise de Ministerul Culturii.
Cele mai mari festivaluri ale verii 2020, Neversea și UNTOLD, se amână pe 2021. Organizatorii au făcut astăzi, 2 iunie, anunțul oficial, motivându-și decizia într-o postare pe Facebook.
"Din păcate, acest an a venit cu o provocare care ne-a prins pe toți nepregătiți. Pandemia de COVID-19 a creat multă incertitudine, dar ne-am menținut optimismul și am sperat că lucrurile vor reveni la normal până în august / iulie și că ne vom putea revedea cu voi, cei pe care îi iubim, vara aceasta. Totodată, prioritatea noastră a fost și va fi mereu sănătatea, siguranța și starea de bine a voastră, eroii noștri UNTOLD/ visătorii noștri de la NEVERSEA, echipa noastră, partenerii noștri și toți cei implicați în povestea UNTOLD/ NEVERSEA.
Am rugat autoritățile să ne anunțe, cât de repede posibil, dacă ni se va permite sau nu să organizăm festivalul anul acesta, obsevând că în majoritatea țărilor europene afectate de pandemie evenimentele din perioada verii au fost anulate în urma unor decizii guvernamentale.
Cu toată incertitudinea care există în industria evenimentelor din România, având în continuare condiții stricte în care oamenii pot lucra împreună și, mai ales, pe fondul unui proiect de lege recent emis de Ministerul Culturii, dar care încă nu a fost aprobat, care interzice evenimentele cu peste 1000 de participanți până la 31 august 2020, credem cu tărie că trebuie să fim responsabili și să luăm o decizie finală, aducând claritate tuturor celor care așteptați vești despre evenimentele din vară. (...)
Cu inimile frânte, dar cu certitudinea că e decizia corectă în contextul siguranței tuturor, trebuie să vă informăm că vom amâna ediția de anul acesta a UNTOLD/Neversea pentru 2021"
UNTOLD 2021 și NEVERSEA 2021
În mesajul lor, organizatorii au indicat că festivalurile UNTOLD și NEVERSEA vor fi reprogramate pe 2021, noile date urmând a fi stabilite și anunțate în perioada următoare.
Începând cu sfârșitul lunii aprilie, cumpărătorii de bilete au avut la dispoziție opțiunea de a-și schimba abonamentele sau biletele din acest an în abonamente sau bilete ANYTIME, valabile timp de 3 ediții. Potrivit organizatorilor, 95% dintre fanii festivalurilor au folosit această opțiune.
"Suntem extrem de recunoscători celor peste 95% dintre voi care ați schimbat biletele și permisele pentru ediția din acest an la ANYTIME PASS. Vă mulțumim pentru toată încrederea și vă promitem că veți avea parte de cele mai frumoase experiențe la oricare dintre următoarele 3 ediții la care veți decide să vă alăturați."
Alte opțiuni în afara biletelor și abonamentelor ANYTIME PASS
Cei care nu au apelat la un ANYTIME PASS, au la dispoziție opțiunea de a alege între transferul biletului / permisului 2020 pentru ediția 2021 sau primirea unui voucher.
Imediat ce vor fi anunțate datele pentru UNTOLD 2021, publicul va avea la dispoziție 30 de zile pentru a alege. Voucherul poate fi utilizat pentru achiziționarea de produse UNTOLD / NEVERSEA. Rambursările pot fi făcute între 1 octombrie 2021 și 31 decembrie 2021. Detalii suplimentare vor fi oferite prin e-mail.
În ce privește lineup-ul pentru UNTOLD și NEVERSEA 2021, organizatorii nu au anunțat încă nimic. Cel mai probabil, se va încerca reconfirmarea lineup-ului deja confirmat.
UNTOLD 2020 ar fi trebuit să se desfășoare în perioada 30 iulie - 2 august, iar NEVERSEA 2020 în perioada 2 - 5 iulie. Din lineup-ul UNTOLD 2020 făceau parte artiști ca Above & Beyond, Afrojack, Alesso, David Guetta, Dimitri Vegas & Like Mike, iar la NEVERSEA 2020 fuseseră anunțați Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike, Nicky Romero, Parov Stelar și Passenger, printre alții, anunță infomusic.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News