UNPR se întărește cu un primar PDL și doi aleși locali
Deputatul UNPR Florin Gheorghe anunță venirea primarului din Castelu și a doi consilieri locali în echipa UNPR Constanța.
"Sunt foarte bucuros să vă anunț că domnul Nicolae Anghel, primarul comunei Castelu din județul Constanța, împreună cu alți doi consilieri locali, au decis să se alăture echipei UNPR din Constanța. Este un succes al echipei noastre, deoarece acest lucru ne spune că obiectivele noastre strâng tot mai mulți adepți. Atât domnul primar, cât și consilierii locali s-au declarat extrem de satisfăcuți de proiectele pe care le are UNPR atât pentru Constanța, cât și pentru România și au spus că sunt gata să dea o mână de ajutor proiectelor noastre.
Obiectivul UNPR: un milion de membri
Cred cu putere că obiectivul pe care ni l-am propus la nivelul UNPR, prin vocea președintelui Gabriel Oprea, de a ajunge la un număr de 1 milion de membri este fezabil și cred că se va împlini chiar în termenul pe care l-am avansat. Spun acest lucru nu pentru că am fi în vreo competiție cu cineva, ci ca urmare a numărului mare al celor care și-au exprimat deja interesul de a participa la proiectul nostru. În Constanța mai sunt și alți aleși locali, dar și mulți constănțeni care nu au mai făcut politică și vor să se implice onest și care m-au anunțat deja că se vor alătura în scurt timp echipei noastre. Pe mine personal nu m-a surprins nici venirea domnului Anghel, nici a celor doi consilieri și nici numărul mare de cetățeni care vor să se alăture echipei UNPR, pentru că știu că în România sunt foarte mulți români pentru care interesul național reprezintă un mod de a gândi și de a face", arată un comunicat de presă al UNPR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News