UNPR foloseşte declaraţiile lui Lăzăroiu pentru anchetarea lui Ponta
Deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru susţine că urma declaraţiilor lui Sebastian Lăzăroiu care susţine că Ponta îi dădea dosarele PSD-iştilor corupţi, ar trebui ca autorităţile să se autosesizeze. Dacă acuzaţiile lui Lăzăroiu se dovedesc a fi adevărate Victor Ponta a fost invitat să renunţe la viaţa politică.
"În urma schimbului de declaraţii publice din ultimele două zile, şi schimbului de replici dintre domnul Ponta şi domnul Lăzăroiu, cred că este absolut necesar ca autorităţile cu competenţa în anchete ale statului român să se sesizeze. Nu putem şti daca este vorba doar de declaraţii de presă sau de fapte reale, dar este bine de clarificat anumite aspecte. Este bine chiar şi pentru liderul PSD să se clarifice dacă, în exercitiul funcţiei de şef al Corpului de Control al Primului Ministru ar fi folosit materialele rezultate în urma activitatii instituţiei în jocul politic şi electoral. Domnul Lazaroiu afirma că domnul Ponta i-ar fi furnizat date din dosarele cuprinzând anchetele corpului de control al guvernului, date privitoare la fapte cu caracter penal sau potenţial penal, fără îndoială compromiţătoare, despre persoane cu funcţii importante din guvernarea 2000-2004. Aceste date erau furnizate în schimbul măsurătorilor electorale ale alianţei DA. În cazul în care aceste fapte au un suport real, domnul Ponta, în ciuda vârstei fragede, trebuie să se retragă din viaţa publică şi să se pună la dispoziţia organelor de anchetă.", a declarat Ciuhodaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News